
Candidatul la funcția de premier, desemnat de PAS, Alexandru Munteanu, susține că toate companiile pe care le deține sau le-a administrat vreodată „au fost constituite în conformitate cu legislația internațională, operațiunile au fost transparente și au respectat normele fiscale aplicabile”. Reacția vine ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, care arată că numele său apare în scurgerile de datele „Pandora Papers” din 2021, o investigație jurnalistică globală, lansată de International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ), care a dezvăluit practicile secrete și opace de folosire a paradisurilor fiscale de către persoane foarte bogate, politicieni, lideri mondiali și corporații.
„Am primit mai multe întrebări de la prieteni, parteneri din mediul de afaceri, colegi din societatea civilă și presă. Într-adevăr, port discuții cu Partidul Acțiune și Solidaritate în legătură cu candidatura la funcția de prim-ministru, căruia îi mulțumesc pentru încredere. Nu am fost persoană publică și înțeleg necesitatea să ofer societății cât mai multă transparență și informații. Totodată, este important să mergem pe procedurile legale existente, să așteptăm validarea rezultatelor alegerilor de către CC, ședința de constituire a Parlamentului nou-ales și discuțiile cu doamna Președintă. În ceea ce privește apariția unor informații în public, precizez că voi răspunde la toate întrebările, inclusiv despre faptul că nu l-am cunoscut, nu am avut vreo interacțiune sau parteneriat cu politicianul invocat. În plus, simpla prezență a unei companii în documentele Panama/Pandora Papers indică doar că această companie a fost înregistrată într-o jurisdicție cu regim fiscal special – o practică legală, folosită frecvent în investiții internaționale. Companiile pe care le dețin sau le-am administrat vreodată au fost constituite în conformitate cu legislația internațională, operațiunile au fost transparente și au respectat normele fiscale aplicabile”, a scris Munteanu, în prima sa declarație publică de la desemnarea în calitate de prim-ministru.