Primăria anunță că, din 3 aprilie, începe înscrierea copiilor din Chișinău în clasa I 

Primăria Capitalei anunță că, din 3 aprilie, demarează procesul de înregistrare a copiilor în clasa I pe platforma escoala.chisinau.md. Potrivit autorităților, procedura de înscriere se va desfășura în două etape. Prima etapă va începe în data de 3 aprilie și va dura până în 26 mai.

Pentru depunerea cererii sunt necesare cererea de înscriere a copilului, buletinul de identitate al părintelui sau al reprezentantului legal al copilului, precum și certificatul de naștere al copilului. Este obligatoriu ca viza de reședință a copilului să corespundă cu districtul școlar.

A doua etapă va începe în data de 2 iunie și vadra până în 16 iunie. În cadrul acesteia va avea loc validarea actelor de înscriere. De asemenea, tot în această perioadă, vor putea depuse actele copiilor care vor împlini vârsta de 7 ani până la începutul anului școlar și n-au reușit să fie înscriși în prima etapă, a copiilor care vor împlini vârsta de 7 ani în perioada 01 septembrie – 31 decembrie 2023 din districtul școlar, precum și a micuților din alte districte școlare pe locurile rămase libere. 

Primăria mai precizează că cererile părinților care nu au reușit să-și înregistreze copii în cele două etape vor fi examinate de comisiile instituționale și de cea municipală în perioada 21- 30 august, în limita locurilor libere.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram