Primarul Capitalei, chemat la poliție, după ce a acuzat IGP de inacțiune în privința combaterii traficului de droguri. Ceban: „Sunt gata să vin”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, va fi citat la audieri de către poliție după declarațiile publice făcute astăzi despre fenomenul drogurilor din capitală. Inspectoratul General al Poliției spune că s-a autosesizat în urma afirmațiilor edilului și îi solicită acestuia să ofere detalii concrete despre informațiile pe care le deține.

Potrivit oamenilor legii, declarațiile primarului sunt „destul de serioase”, motiv pentru care acesta va fi invitat să ofere detalii în cadrul unei audieri, iar ulterior rezultatele verificărilor vor fi făcute publice.

„Poliția Națională s-a autosesizat și îl va cita pe primarul capitalei la audieri, pentru a comunica informațiile pe care le cunoaște și care stau la baza acestor declarații”, se arată într-un comunicat.

În același timp, Inspectoratul General al Poliției acuză o lipsă de colaborare între autoritățile municipale și oamenii legii, inclusiv în ceea ce privește accesul la camerele de supraveghere instalate în spațiile publice din Chișinău. Potrivit instituției, aceste sisteme video ar putea contribui la prevenirea și combaterea infracționalității.

Poliția afirmă că lipsa cooperării a fost confirmată chiar de edil, care ar fi recunoscut că de șase ani refuză colaborarea cu forțele de ordine în această privință.

De cealaltă parte, Ion Ceban a venit cu o reacție în care spune că este gata să se prezinte la poliție.

„S-au supărat că le-am spus că protejează traficanții de droguri. Sunt gata să vin. Spuneți ora exactă și locul exact unde trebuie să mă prezint, ca să vorbim despre lucrurile grave din municipiul Chișinău și din Republica Moldova”, a declarat acesta.

Totodată, Ceban a cerut poliției ca la discuțiile cu el să-i prezinte date despre traficul de droguri, numărul traficanților reținuți, situația din jurul școlilor și grădinițelor și câte persoane implicate în astfel de infracțiuni au fost trase la răspundere. În plus, primarul a subliniat că ar trebui discutat și despre eliberările din închisoare ale unor traficanți de droguri, inclusiv prin decrete prezidențiale.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...