Primarul orașului Orhei, Tatiana Cociu, este suspectată că ar fi obstrucționat ancheta poliției în cazul omorului tinerei însărcinate. Potrivit șefului Inspectoratului General de Poliție (IGP), Viorel Cernăuțeanu, Cociu este acuzată că a întârziat acțiunile poliției și a dat prioritate unui „show media”, înaintea cooperării cu autoritățile în investigarea crimei. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Dialog Deschis”.
Cernăuțeanu susține că Tatiana Cociu a furnizat înregistrările de pe camerele de supraveghere către Canal 5, acțiune care nu ar fi fost coordonată cu poliția și ar fi putut afecta negativ desfășurarea anchetei. Șeful IGP a subliniat că publicarea acestor înregistrări a putut determina suspectul să încerce ascunderea probelor.
„- Vreau să-i amintesc doamnei Cociu că ea a preferat să dea mai întâi acele înregistrări la Canal 5. Bine, noi deja știam la acea etapă, care este mașina, cine este persoana, eram în proces de reținere a sa. Canal 5 a publicat acele înregistrări. Deci, orice cetățean care își vede mașina într-o situație similară întreprinde acțiuni de ascundere a anumitor probe. Iată în așa situație ne-am trezit noi din cauza incompetenței atât a unor instituții media, cât și a unor autorități publice locale. Deci, autoritățile publice locale au tergiversat anumite procese. -Pot fi trase la răspundere? -Cu siguranță, se examinează și această situație” a declarat Cernăuțeanu.
Cu referire la evoluțiile pe caz, șeful IGP a anunțat că șoferul în mașina căruia a urcat tânăra de 19 ani este cercetat pentru omor.
„Persoana este deja învinuită și de răpire în primă fază, dar și de omor. Cauza pe omor a fost pornită sâmbătă, imediat ce a fost găsită tânăra. Sperăm cât mai rapid să avem toate procesele ca persoana să ajungă cât mai rapid pe banca acuzaților” a conchis Cernăuțeanu.