Primele discuții în Parlament asupra proiectului Partidului Nostru de revizuire a Legii cetățeniei

Proiectul Partidului Nostru privind revizuirea Legii cu privire la cetățenie, care să prevadă expres inclusiv faptul că certificatul de naștere reprezintă o dovadă a cetățeniei, va fi examinat la Comisia parlamentară pentru drepturile omului. Documentul, propus de formațiunea de opoziție în urma scandalului legat de pierderea cetățeniei în cazul mai multor tineri, va fi discutat joi, 4 februarie.

Amintim că proiectul a fost înregistrat în Parlament săptămâna trecută. Documentul prevede că certificatul de naștere ar urma să fie recunoscut ca dovadă a cetățeniei, indiferent de vârsta persoanei. Proiectul modifică articolul 5 din Legea cu privire la cetățenie și introduce o măsură de precauție: autoritatea competentă va verifica din oficiu legalitatea certificatului de naștere prezentat.

Proiectul mai prevede că persoanele care au trecut de 18 ani la data intrării în vigoare a legii și dețin doar certificat de naștere vor putea să-l folosească ca dovadă a cetățeniei, iar dosarele aflate în examinare la momentul respectiv vor fi evaluate conform unor noi prevederi.

Fracțiunea Partidului Nostru intenționează să solicite date oficiale de la Guvern și să inițieze audieri publice cu reprezentanți ai Ministerului Justiției, Agenției Servicii Publice și experți în dreptul cetățeniei, pentru a corecta situația considerată „absurdă și discriminatorie”.

Amintim că la sfârșitul lunii decembrie 2025 au intrat în vigoare modificările la Legea cetățeniei în urma cărora au apărut probleme care afectează direct tineri născuți în Republica Moldova, dar și tineri născuți peste hotare ai căror părinți sunt cetățeni moldoveni. Unii tineri și-au pierdut cetățenia pentru că nu și-au perfectat la timp buletinul de identitate, deși dețin certificate de naștere eliberate de autoritățile moldovenești. Autoritățile au recunoscut existența acestei probleme și au anunțat că vor căuta soluții.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...