Principalul suspect în cazul decesului tinerei de 19 ani din Orhei este învinuit deocamdată de răpire, nu și de omor

Fostul polițist Gheorghe Cotorobai, principalul suspect în cazul Anei-Maria Guja, tânăra de 19 ani din Orhei, însărcinată în șase luni, găsită moartă într-o localitate din Telenești după ce a urcat în mașina bărbatului, este acuzat deocamdată de răpire.

Consultantul procurorului din cadrul Procuraturii Generale, Violina Moraru, responsabilă pentru comunicarea cu reprezentanții mass-media, a precizat pentru IPN că învinuirea pentru omorul intenționat al gravidei va fi înaintată odată cu acumularea probelor. Procuratura depune eforturi pentru ca acțiunile de urmărire penală să fie efectuate cât mai rapid.

Corpul neînsuflețit al tinerei a fost depistat pe 20 aprilie într-o fâșie forestieră din extravilanul satului Chițcanii Vechi, Telenești, la 21 de kilometri distanță de domiciliul persoanei arestate. Procuratura raionului Orhei a pornit urmărirea penală pentru omorul intențional al unei femei gravide.

„Urmare a conexării cauzelor penale și administrării probelor concludente, în conformitate cu articolul 283 din Codul de Procedură Penală – „Schimbarea și completarea acuzării” – acuzatului îi va fi modificată învinuirea”, a precizat Violina Moraru.

Pe caz, a fost dispusă expertiza medico-legală a cadavrului. Potrivit informațiilor apărute în presă, tânără a fost torturată, inclusiv supusă violenței sexuale, iar decesul ar fi survenit în urma unui traumatism cranio-cerebral deschis.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...