
Domeniile anticorupție și crimă organizată urmează să fie coordonate de o singură instituție specializată, ceea ce înseamnă lichidarea Procuraturii Anticorupție și Procuraturii pentru Cauze Speciale, care urmează să fuzioneze.
Despre acest lucru a anunțat ministrului Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, care, azi-dimineața, a organizat un briefing pe tema „consolidarea arhitecturii instituționale” a structurilor de drept implicate în combaterea corupției, recomandări ce au fost făcute recent de Consiliul Suprem de Securitate.
Demnitarul susține că acest model este preluat din Croația și Albania, unde există o singură procuratură specializată, care coordonează „dintr-un singur punct” toate investigațiile.
„Elemente similare de organizare și concentrare a eforturilor de urmărire penală sunt atestate și la DNA din România, și la Procuratura Antimafia din Italia. Avantajele unui model integrat sunt evidente: o mai bună coordonare a investigațiilor, reducerea timpului de reacție, eficientizarea resurselor administrative. Va permite concentrarea investițiilor în modernizarea echipamentelor de investigație”, a declarat Veronica Mihailov-Moraru.
Pe termen scurt, Ministerul Justiției a propus și concentrarea eforturilor de investigare la nivelul unei secții specializate, creată recent la Procuratura Generală, care să preia în examinare dosarele complexe de corupție politică și criminalitate organizată.
„Această secție pentru combaterea corupției și spălarea banilor să fie mărită cu personal adițional din cadrul procuraturilor specializate, cu misiunea de a se focaliza doar pe cazurile de corupție majoră și crimă organizată. Această soluție ar coagula eforturile mai calitativ și mai operativ din partea organelor de urmărire penală”, a declarat ministrul Justiției.
Săptămâna trecută, șefa statului, Maia Sandu, a declarat că este nemulțumită de activitatea Procuraturii Anticorupție. Președintele a spus că, în prezent, „instituțiile lucrează insular și nu există o înțelegere a tabloului”.
O dizolvare a Procuraturii Anticorupție presupune demiterea șefei PA, Veronica Dragalin, care a preluat conducerea instituţiei în august 2022. Amintim, PCCOCS activează din 2016, iar Procuratura Anticorupție – din 2003.