Procuratura Anticorupție nu mai investighează licitația de la Aeroport: Nu au fost găsite probe care să indice că a fost încălcată legea

Procuratura Anticorupție (PA) a decis să renunțe la ancheta privind licitația spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău. Reprezentanții PA au anunțat că nu vor iniția o urmărire penală, întrucât nu au fost găsite probe care să indice abuzuri de putere sau de serviciu în organizarea licitației publice. O ordonanță de refuz în acest sens a fost emisă pe 17 mai.

„Acțiunile întreprinse au fost analizate prin prisma articolului 327 din Codul penal, iar din datele acumulate în cadrul procesului penal nu rezultă prezența semnelor componente ale unei fapte de abuz de putere sau abuz de serviciu”, a declarat PA pentru TV8.

Ancheta a fost inițiată la 3 aprilie, la peste două luni după ce PA s-a autosesizat în baza unor informații apărute în spațiul public. Ministrul Andrei Spînu și-a exprimat nemulțumirea față de acțiunile PA, acuzând instituția că ar servi interesele grupului Șor și că exercită presiuni publice prin investigarea licitației. PA a răspuns că nu comentează declarațiile politice.

În paralel, autoritățile au anunțat ieri a treia tentativă de a găsi chiriași pentru spațiile comerciale de la aeroport, după ce regulile concursului au fost modificate, iar Parlamentul a adoptat un amendament care interzice privatizarea aeroportului.

Șeful Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, a declarat că modificările au fost solicitate de mari companii interesate să investească în aeroportul din Chișinău.

„Aeroportul a schimbat condițiile licitației. Va fi depus tot efortul să fie atrase mai multe companii ca să participe la această licitație. Vineri va fi publicat caietul de sarcini și vor fi expediate invitațiile la toate companiile din Europa și din lume care sunt bune în acest segment. Haideți să așteptăm rezultatele și atunci vom comenta”, a afirmat Cojuhari pentru TV8, referindu-se la posibilitatea ca în concurs să participe o singură companie.

Autoritățile speră că regulile simplificate vor atrage mai multe firme, având în vedere că licitația a fost divizată în două: una pentru restaurante și alta pentru magazine. Cojuhari a explicat că a fost redus numărul de aeroporturi în care compania trebuie să activeze, termenul a fost extins de la trei la cinci ani și au fost făcute clarificări pentru a evita interpretările ambigue.

„A fost extins termenul, deoarece acesta este unul din motivele pentru care companiile mari ar dori să investească. Ar dori să aibă garanție pe un termen mai lung”, a adăugat șeful APP.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...