
Procurorii au cerut, în fața instanței, o condamnare pentru Vlad Plahotniuc, prin cumul total al pedepselor pentru cele cinci capete de acuzare, la 25 de ani de închisoare. Demersul a fost făcut în cadrul primei ședințe din etapa dezbaterilor juridice al procesului, în care prima pledoarie a fost ținută de procurorul de caz Alexandru Cernei. Avocații inculpatului a criticat modul în care a fost prezentat rezumatul acuzării și a declarat că pedeapsa cerută este „impusă politic”.
„Inculpatului i se incriminează cinci capete de acuzare: crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocheria și spălarea de bani în proporții deosebit de mari, însă având cinci infracțiuni distincte. Astăzi, am prezentat o analiză a probelor administrate în cadrul urmăririi penale și cercetate în instanța de judecată, care demonstrează vinovăția inculpatului pentru comiterea acestor infracțiuni în mod separat. La fel, am solicitat să fie stabilită o pedeapsă pentru concurs de infracțiuni, o pedeapsă definitivă prin cumul total al pedepselor în mărime de 25 de ani de închisoare”, a declarat procurorul Alexandru Cernei.
În replică, avocatul Lucian Rogac a reiterat că acuzația este nefondată și că pedeapsa solicitată este impusă politic.
„Acuzația este nefondată, considerăm că clientul este nevinovat. La termenul solicitat de acuzare, ei au luat drept bază termenul maxim posibil care poate fi aplicat unei persoane, au reieșit doar din acest considerent. Această pedeapsă este impusă de către politic, decât de către acuzare. (…) Ați asistat în fața instanței când a dat citire învinuirii, procurorul a făcut doar un rezumat, ceea ce nu s-a întâmplat în alte cazuri, mai ales că este unul de rezonanță. În rezumatul pe care l-a citit nu am regăsit care fapte îi sunt incriminate, or el abstract a citit definiția infracțiunilor, fără a specifica ce anume acțiuni ale acestuia ar fi dus la săvârșirea infracțiunilor imputate”, a declarat avocatul Lucian Rogac.
Precizăm că dosarul în care este vizat Vlad Plahotniuc a intrat în penultima etapă. De astăzi au început dezbaterile judiciare în cauza penală. În perioada pledoariilor urmează să fie analizate toate probele expuse. Această etapă, conform legislației penale, nu ar avea un termen exact. De asemenea, după încheierea pledoariilor în această cauză, completul de judecată va avea la dispoziție cel mult 45 de zile pentru a examina și a redacta sentința în episodul privind frauda bancară în care este vizat fostul lider al PDM, Vlad Plahotniuc.