Profesorii din Capitală încă nu și-au ridicat salariile pentru luna decembrie. Primăria așteaptă transferurile de la Ministerul Finanțelor

Profesorii din Capitală nu și-au primit încă salariile pentru  luna decembrie, anunță Primăria Capitalei, care acuză Guvernul că nu transferat până astăzi banii către administrația publică locală. 

Primăria susține că așteaptă transferurile cu destinație specială de la Ministerul Finanțelor. Este vorba despre resurse financiare în valoare totală de peste 220 de milioane de lei, potrivit viceprimarului Olga Ursu.

„Este o problemă foarte gravă. Din câte înțeleg, nu doar profesorii nu și-au primit salariile la nivel național. Sunt și alte categorii. (…)  Trebuie de dat un imbold celor de la Guvern, să își onoreze obligațiile. Este regretabil că miniștrii, deputații și ceilalți funcționari și-au ridicat salariile, suficient de mari, în comparație salariile pedagogilor. Iar cei care au grijă de educația copiilor noștri nu au făcut acest lucru, din cauza prostiilor celor de la guvernare”, a spus Ion Ceban la ședința serviciilor operative ale Primăriei Capitalei, citat de realitatea.md. 

Amintim, din 1 ianuarie 2025, instituțiile publice folosesc sistemul online „Trezoreria” pentru plata salariilor. Ministerul Finanțelor a anunțat, acum 10 zile, că procesul de achitare a salariilor este în plină desfășurare, la fel ca și conectarea instituțiilor la noul sistem. Instituția a anunțat că a suplimentat numărul celor implicați în implementarea proiectului pentru a sprijini instituțiile în perioada de tranziție și și-a cerut scuze pentru întârzieri și neclarități.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...