Profesorii Școlii de Management în Sănătate Publică au intrat în grevă japoneză: Se vrea distrugerea deliberată a unei instituții academice

Grevă japoneză la Școala de Management în Sănătate Publică. Membrii titulari ai instituției academice protestează față de „acțiunile de lichidare ilegală” a școlii, fiind indignați de un act al Ministerului Sănătății din luna octombrie prin care a fost abrogat ordinul de instituire a instituției din 2005.

Conducerea Școlii de Management în Sănătate Publică susține că decizia a fost luată prin „manipularea și falsificarea sensului actelor normative”.

„Școala este eliminată din documente oficiale, ca și cum nu ar mai exista. Angajații sunt presați să semneze acte administrative ce țin de lichidarea ei, sunt afectate concediile, salariile și procesul didactic ș.a. Toate acestea reprezintă presiuni directe, menite să forțeze acceptarea unei lichidări mascate, în afara oricărei proceduri legale. Toți membrii titulari ai ȘMSP au refuzat in corpore să semneze orice act administrativ ce ține de lichidarea Școlii”, se arată într-un mesaj al instituției.

Angajații școlii precizează că în spatele acestor acțiuni nu ar fi o dispută administrativă, ci o distrugerea deliberată a unei instituții academice cu tradiție și abuz de putere instituțională.

„Cerem restabilirea cadrului juridic și instituțional anterior a ȘMSP, precum și semnarea unui Memorandum tripartit Ministerul Sănătății al Republicii Moldova –Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” – Școala de Management în Sănătate Publică, pentru elaborarea unui nou Concept Național de instruire a cadrelor de conducere în domeniul sănătății. Solicităm implicarea Președinției RM Maia Sandu, Parlamentul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Moldova în soluționarea situației create, pentru că nu este vorba doar de o simplă instituție, ci despre un sistem strategic de pregătire a managerilor în sănătate”, se mai arată în comunicatul instituției.

Conducerea Ministerului Sănătății și cea a Universității de Medicină nu a venit, deocamdată, cu o reacție la greva japoneză a membrilor titulari ai Școlii de Management în Sănătate Publică.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...