
Parlamentul se întrunește astăzi, 21 iulie, în ședință plenară pentru a examina programul de activitate al Guvernului și componența cabinetului propus de premierul desemnat, Vasile Tofan. La finalul dezbaterilor, executivul va solicita votul de încredere al deputaților pentru învestire.
Ședința este programată să înceapă la ora 11:00. În plen, Vasile Tofan va prezenta programul de guvernare și echipa propusă pentru conducerea ministerelor, după care va cere susținerea Parlamentului pentru noul cabinet.
Cu o zi înainte de ședință, premierul desemnat a făcut public programul de guvernare, intitulat „Economie europeană, stat eficient”. Documentul, care însumează 147 de pagini, stabilește drept priorități relansarea economiei, eficientizarea administrației publice și accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Potrivit lui Tofan, viitorul Executiv își propune să consolideze încrederea cetățenilor în instituțiile statului prin promovarea echității, transparenței și a unei gestionări responsabile a banului public, astfel încât economiile realizate să fie direcționate către investiții și servicii publice de calitate.
„Pe 21 iulie voi merge în Parlament cu o echipă de buni profesioniști, care să imprime tuturor instituțiilor guvernului un ritm accelerat de lucru și să miște lucrurile înainte”, a declarat premierul desemnat.
Vasile Tofan a propus un cabinet care păstrează majoritatea miniștrilor din Guvernul Munteanu. În funcții urmează să rămână Eugen Osmochescu la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Vladimir Bolea la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Cristina Gherasimov la Biroul pentru Integrare Europeană, Mihai Popșoi la Ministerul Afacerilor Externe, Valeriu Chiveri la Biroul de Reintegrare, Dan Perciun la Ministerul Educației și Cercetării, Daniella Misail-Nichitin la Ministerul Afacerilor Interne, Vladislav Cojuhari la Ministerul Justiției, Natalia Plugaru la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Gheorghe Hajder la Ministerul Mediului, Dorin Junghietu la Ministerul Energiei și Anatolie Nosatîi la Ministerul Apărării.
Schimbările vizează patru portofolii. Radu Musteață este propus la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în locul Ludmilei Catlabuga, Victoria Belous la Ministerul Finanțelor, în locul lui Andrian Gavriliță, Alexandru Gasnaș la Ministerul Sănătății, în locul lui Emil Ceban, iar Dan Suruceanu la Ministerul Culturii, în locul lui Cristian Jardan.
Vasile Tofan a fost desemnat candidat la funcția de prim-ministru la 11 iulie de Maia Sandu, după consultările cu fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate, care l-a propus pentru această funcție.
În vârstă de 44 de ani, Vasile Tofan este investitor și antreprenor, cu experiență în domeniul investițiilor de capital privat în Republica Moldova, Europa și Statele Unite. Din 2012 activează în cadrul fondului de investiții Horizon Capital și a fost implicat în dezvoltarea mai multor companii din Republica Moldova, inclusiv Purcari și Maib, fiind totodată membru în consiliile de administrație ale mai multor organizații și instituții.