Misiunea „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei a lansat un serviciu de catering „Food Truck” prin care își propune să sprijine mai multe inițiative sociale. Este vorba de o camionetă de bucătărie mobilă, care va ajunge în mai multe localități în cadrul diferitor evenimente, iar banii obținuți în urma prestării serviciilor vor ajunge direct pentru finanțarea proiectelor.
„Această „bucătărie pe roți” oferă un meniu variat ce poate fi adaptat în dependențfuncție de eveniment, tematică și tipul de participanți. Cel mai important aspect este că profitul obținut din activitatea Food Truck-ului este direcționat integral către finanțarea proiectelor sociale desfășurate de Misiunea Socială „Diaconia””, se arată într-un comunicat al asociației.
Recent, Food Truck-ul a ajuns la Strășeni în cadrul sărbătorii dedicate celor 470 de ani de la atestarea orașului. Serviciul de Food Truck face parte din Proiectul „Humanitarian Aid Program 2024” și este implementat de Misiunea Socială „Diaconia” cu susținerea Caritas Austria.