Promo-LEX propune ca despăgubirile pentru victimele regimului de la Tiraspol să fie recuperate din datoria R. Moldova față de Moscova

Redacția ZIUAȘtiri4 noiembrie 2026

Peste 1.800 de persoane care au obținut câștig de cauză la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în dosare privind încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană, așteaptă de ani de zile să primească despăgubirile stabilite de instanță. Federația Rusă refuză să execute hotărârile, iar suma restantă, cu tot cu dobânzi, a ajuns la aproximativ 7,23 de milioane de euro. În aceste condiții, Asociația Promo-LEX propune adoptarea unei legi prin care Republica Moldova să achite despăgubirile victimelor, urmând să recupereze ulterior banii de la statul rus din contul datoriilor.

Propunerea a fost transmisă Președinției, Guvernului și Biroului de reintegrare, precum și altor autorități vizate. Potrivit mecanismului elaborat de Promo-LEX, Republica Moldova ar urma să preia creanțele victimelor după achitarea despăgubirilor și să le recupereze de la Federația Rusă, inclusiv prin compensarea cu datoria pe care Chișinăul o are față de Guvernul rus.

Asociația subliniază că plata despăgubirilor nu ar însemna asumarea de către Republica Moldova a răspunderii pentru încălcările constatate de CEDO. Obligația de plată ar rămâne în sarcina Federației Ruse, iar statul moldovean ar deveni creditorul acesteia în urma preluării creanțelor.

„Unii dintre acești oameni au câștigat la CtEDO în 2012 și așteaptă de atunci. Federația Rusă nu va plăti de bunăvoie, iar mulți dintre reclamanți sunt deja în vârstă. Dacă statul face acest pas, cei care au avut curajul să se adreseze Curții vor simți că autoritățile sunt de partea lor. Mesajul ajunge și la celelalte state: angajamentele asumate la Strasbourg se respectă, oricât de mare ar fi statul care refuză. Soluția este legală, iar bugetul o permite”, susține avocatul și expertul Promo-LEX, Vadim Vieru.

Între 2004 și mai 2026, CEDO s-a pronunțat în 65 de cauze cu reclamanți din regiunea transnistreană. În 46 dintre acestea, Curtea a constatat încălcări doar în sarcina Federației Ruse, care exercită controlul efectiv asupra regiunii. Dosarele vizează detenții ilegale, tratamente inumane și lipsa asistenței medicale în penitenciare, decese, percheziții și evacuări, confiscarea automobilelor cu numere moldovenești, pierderea terenurilor și a altor bunuri, dar și încălcarea libertăților religioase, de exprimare, de întrunire și de circulație.

Printre cele mai numeroase categorii de reclamanți se numără fermierii din raionul Dubăsari și reprezentanții școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană. Peste 1.600 de proprietari de terenuri din localitățile Cocieri, Doroțcaia, Pîrîta și Molovata Nouă nu mai au acces, din 2004, la terenurile agricole situate dincolo de traseul spre Rîbnița. În 2018, CEDO le-a acordat câte 1.500 de euro, iar alți 42 de fermieri au obținut o hotărâre similară.

De asemenea, peste 180 de elevi, părinți și profesori ai școlilor cu predare în grafie latină au obținut hotărâri favorabile în 2012, 2018 și 2019. În cauza Catan, reclamanții au primit câte 6.000 de euro. Printre celelalte victime se numără un jurnalist condamnat pentru „spionaj” și un tânăr bolnav de astm, care ar fi fost deținut fără a beneficia de tratamentul medical necesar.

Potrivit Promo-LEX, Federația Rusă a achitat despăgubirile doar în trei cauze privind regiunea transnistreană. Celelalte hotărâri, inclusiv cea pronunțată în cauza Catan și alții, la 19 octombrie 2012, au rămas neexecutate. În 2022, Procuratura Generală a Federației Ruse a comunicat organizației că hotărârile nu pot fi executate deoarece ar contraveni fundamentelor constituționale ale statului rus. Totodată, o lege federală adoptată în iunie 2022 a exclus executarea hotărârilor devenite definitive după 15 martie 2022.

Promo-LEX invocă și datele Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, potrivit cărora, la sfârșitul anului 2025, Federația Rusă avea neachitate despăgubiri în 1.748 de cauze, în valoare totală de peste trei miliarde de euro. Creanțele victimelor din regiunea transnistreană reprezintă mai puțin de 0,25% din această sumă.

Organizația propune ca cele aproximativ 145,2 milioane de lei necesare achitării despăgubirilor să fie alocate eșalonat, pe parcursul a doi ani bugetari, cu prioritate pentru cauzele mai vechi și pentru beneficiarii în vârstă. Promo-LEX susține că suma este suportabilă pentru bugetul de stat și amintește că, în 2026, autoritățile vor cheltui peste 500 de milioane de lei pentru locuitorii regiunii transnistrene, în timp ce în Fondul de convergență s-au acumulat peste 218 milioane de lei doar în primul semestru.

Un precedent invocat de organizație este mecanismul aplicat de Statele Unite începând cu 2015, prin care statul american achită despăgubirile victimelor care dețin hotărâri neexecutate împotriva statelor considerate sponsori ai terorismului, preluând ulterior creanțele. Fondul creat în acest scop ar fi achitat peste șapte miliarde de dolari.

Pentru recuperarea banilor, Promo-LEX propune compensarea creanțelor preluate de Republica Moldova cu datoria de aproximativ 17,5 milioane de dolari pe care Chișinăul o are față de Guvernul Federației Ruse, provenită dintr-un împrumut mai vechi. În acest scop, Chișinăul ar putea propune Moscovei semnarea unui protocol interguvernamental de compensare. Până la încheierea acestuia, Republica Moldova ar putea suspenda plata datoriei, în limita creanțelor preluate de la cetățeni, ca măsură de contracarare permisă de dreptul internațional, potrivit argumentării Promo-LEX.

Asociația solicită Guvernului să aprobe proiectul de lege și să îl prezinte Parlamentului până la 31 decembrie 2026.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...