
După ce Donald Trump a făcut declarații dure la adresa președintelui rus Vladimir Putin, catalogându-l drept cineva care „spune multe prostii”, televiziunea de stat rusă a lansat o campanie de critici vehemente împotriva președintelui american, acuzându-l de „bidenizare”, relatează proiectul media independent „Agenstvo”, citat de The Moscow Times.
Valul de atacuri a fost inițiat în seara zilei de 8 iulie de Vladimir Soloviov, care a afirmat că Trump a adoptat un ton nepotrivit în discuțiile cu liderul rus.
„Trump s-a comportat ca un țar… a devenit nepoliticos. Asistăm la o bidenizare a lui Trump, care trece de la poziția „singurul care poate vorbi cu Putin la o altă versiune a lui Biden”, a spus propagandistul în cadrul emisiunii sale. Totodată, acesta a subliniat că Rusia nu are obligația de a-i face pe plac lui Trump sau de a se supune capriciilor sale.
A doua zi, prezentatoarea emisiunii „60 de secunde”, Olga Skabeieva, a adus în discuție solicitarea Ucrainei de a investiga utilizarea armelor chimice de către Rusia, afirmând că SUA intenționează să folosească acest subiect drept pretext pentru „a doborî un regim”.
„Rămâne de văzut dacă va apărea „eprubeta directorului CIA John Ratcliffe“”, a comentat ea ironic.
Declarația lui Trump că este nemulțumit de Putin, care nu dorește să oprească războiul, a fost explicată în emisiunea de seară „Vesti” ca o manifestare a îngrijorării privind faptul că „lucrurile în Ucraina nu evoluează conform planului său”.
„Amenințarea unui „Afganistan personal” după prăbușirea Ucrainei devine tot mai reală, iar șeful Casei Albe începe să semene tot mai mult cu predecesorul său atât de disprețuit”, a comentat corespondentul postului „Rossiya 1”.
Schimbarea tonului față de Trump este vizibilă și pe canalele propagandistice de tip „Z”. Jurnalistul militar Aleksandr Koț a scris că Trump „a demonstrat prostie” în timpul unei întâlniri cu președintele Liberiei, Joseph Boakai, întrebându-l cum de vorbește atât de bine engleza, deși Liberia este o țară vorbitoare de limbă engleză.
„Trump îl va depăși pe Biden în gafele până la finalul mandatului său”, a adăugat sarcastic Koț.
Criticile la adresa lui Trump au invadat și rețeaua „VKontakte”, unde agenții pro-guvernamentali au publicat peste 2.000 de comentarii sub postări legate de declarațiile președintelui american, atacându-i capacitățile mentale. Trump a fost numit „prost”, „vorbăreț fără rost” și „amator de declarații zgomotoase”, iar unii comentatori susțin că suferă de „bipolaritate”. Totodată, trolii au afirmat că Trump, vorbind despre noile livrări de arme către Kiev, „se laudă” și nu intenționează să ia măsuri reale, potrivit proiectului „Botnadzor”.
Pe 8 iulie, Trump a afirmat că Putin „spune multe prostii”. „Este mereu foarte politicos, dar în final nu are niciun sens”, a spus Trump, această declarație fiind cea mai dură adresată președintelui rus din 2016 încoace, scria atunci The New York Times. De asemenea, liderul de la Casa Albă a promis că SUA vor trimite Ucrainei mai multe arme pentru a o proteja de atacurile Rusiei.