Propaganda Kremlinului, tot mai prezentă în școlile din regiunea transnistreană. Manuale ce justifică războiul împotriva Ucrainei vor fi introduse din 2027

Elevii care învață în limba ucraineană în regiunea transnistreană vor studia istoria după manuale rusești care denigrează Ucraina și justifică agresiunea militară a Rusiei. Introducerea acestora este prevăzută începând cu 2027, în cadrul unui program de adaptare a sistemului educațional din regiune la standardele Federației Ruse. Asociația Promo-LEX avertizează că măsura reprezintă o nouă etapă a rusificării și politizării educației în teritoriul controlat de regimul separatist de la Tiraspol.

Potrivit celui de-al treilea raport de monitorizare a situației drepturilor omului în regiunea transnistreană pentru anul 2026, manualele urmează să fie traduse în limba ucraineană și distribuite în instituțiile de învățământ din Tiraspol, Râbnița și Tighina. Acestea au fost elaborate cu participarea lui Vladimir Medinski, consilier al președintelui rus Vladimir Putin, cunoscut pentru promovarea narațiunilor istorice ale Kremlinului.

„Traducerea și introducerea lor în instituțiile cu predare în limba ucraineană sunt prevăzute în cadrul programului „Manual” („Учебник”) pentru perioada 2027–2031, elaborat de așa-numitul „minister al educației” de la Tiraspol. Noul program prevede înnoirea manualelor în contextul adaptării standardelor educaționale și a programelor de învățământ la sistemul educațional al Federației Ruse. Din 2002, procesul educațional din regiune este organizat în baza standardelor educaționale ale Federației Ruse, revizuite la fiecare cinci ani. Structurile transnistrene ilegale justifică introducerea manualelor rusești de istorie inclusiv prin „imposibilitatea utilizării manualelor din Ucraina din motive ideologice”. Astfel, pentru școlile cu predare în limba ucraineană sunt pregătite traduceri ale unor manuale care denigrează Ucraina și legitimează agresiunea rusă împotriva acesteia”, se arată în comunicatul Promo-Lex.

Potrivit asociației, în 2023, Rusia a introdus în școlile sale noi manuale de istorie pentru clasele a X-a și a XI-a, elaborate cu participarea lui Medinski. În cel destinat clasei a XI-a au fost rescrise capitole despre perioada 1970–2000 și a fost inclusă o secțiune dedicată invaziei ruse în Ucraina, prezentată drept „operațiune militară specială”.

Materialele justifică ocupația unor teritorii ucrainene prin desemnarea lor drept „noi regiuni” ale Rusiei și denigrează statul ucrainean prin formulări precum „Neonazismul ucrainean” și „Ucraina – stat neonazist”. În același timp, manualele minimalizează represiunile sovietice și atribuie Occidentului responsabilitatea pentru conflictele internaționale, invocând „educarea patriotismului” drept unul dintre obiectivele educației istorice.

În iulie 2026, Uniunea Europeană l-a inclus pe Medinski pe lista persoanelor sancționate, invocând rolul său în propaganda guvernamentală rusă și în elaborarea manualelor care prezintă Ucraina ca parte a așa-numitei „lumi ruse”. În august, Societatea Rusă de Istorie Militară, condusă de acesta, a anunțat pregătirea unui manual de istorie a Ucrainei, menit să promoveze ideea „unității vechiului popor rus”.

Raportul Promo-LEX arată că predarea în limba ucraineană nu îi protejează pe elevi de rusificare și îndoctrinare. În anul de studii 2025–2026, doar 423 de elevi învățau în limba ucraineană în trei instituții de învățământ din regiune. Aceștia reprezentau aproximativ 1% din totalul elevilor din sistemul controlat de regimul de la Tiraspol, în timp ce 94,4% studiau în limba rusă. La nivel preșcolar, doar 24 de copii frecventau grupe cu predare în limba ucraineană.

În plus, istoria Ucrainei nu este studiată ca disciplină distinctă în aceste școli. Curriculumul este axat pe istoria universală, istoria Rusiei și așa-numita „istorie a Transnistriei”. Elevii sunt implicați și în activități de educație „patriotică” și militarizată, prin care sunt promovate identitatea transnistreană și loialitatea față de regimul separatist susținut de Rusia.Nu este pentru prima dată când în regiune ajung manuale care reproduc narațiunile Kremlinului. În 2023, un lot de manuale rusești distribuite în Transnistria prezenta anexarea Crimeei drept „reunificare”, iar invazia rusă în Ucraina era descrisă ca o acțiune de „eliberare”.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...