
Câteva zeci de persoane au protestat vineri, 4 septembrie, în fața Ministerului de Interne, în contextul crimei oribile de la Măgdăcești. Manifestația a fost organizată de asociațiile „Femei pentru femei” și „Mișcarea Feministă din Moldova”.
Au protestat în principal femei, care au cerut declararea stării de urgență în legătură cu violența împotriva femeilor.
Participanții au cerut revizuirea mecanismelor de prevenire și combatere a violenței, acuzând autoritățile de reacții insuficiente.
Cei prezenți au scandat mai multe lozinci, printre care: „Sunt femeie, sunt importantă” și „Pentru una, pentru toate, vrem justiție și dreptate”, Ana ucisă de „protecția” statului.
Organizatorii au solicitat, în același timp, crearea unui registru al agresorilor, înființarea unui Minister pentru Egalitate de Gen și reformarea mecanismelor existente de protecție a victimelor.