Proteste de amploare în România. Centurile principalelor orașe, blocate de transportatori și fermieri

proteste-fermieri

Transportatorii și fermierii din România au demarat în această săptămână o serie de proteste care se desfășoară pe întreg teritoriul țării. Ei sunt nemulțumiți de accizele mari la motorină, de tarifele mari ale asigurărilor auto obligatorii, precum și de schimbările legislative intrate în vigoare de la 1 ianuarie și cer ca subvențiile să vină la timp.

Duminică, aceştia au plecat pe drumurile din ţară cu camioane şi tractoare, cu viteză redusă, îndreptându-se spre Bucureşti, iar traficul a fost blocat pe mai multe şosele inclusiv pe Şoseaua de centură a Bucureștiului. Sâmbătă, un astfel de blocaj al traficului pe teritoriul României a durat șase ore.

Printre revendicările transportatorilor se numără controlul camioanelor ucrainene pe teritoriul României în egală măsură cu al celor româneşti, rezolvarea problemelor de acces în Portul Constanţa, care au devenit din ce mai acute de când sunt atât de multe camioane ucrainene care intră zilnic în port, evitarea unor duble taxări, precum și măsuri de fluidizare a traficului prin vămi.

Fermierii mai cer compensarea pierderilor cauzate de perturbarea majoră a pieţei cerealelor în urma importului cerealelor ieftine din Ucraina, care, potrivit acestora, nu respectă standardele UE şi pot pune în pericol siguranţa alimentară, dar şi de tranzitul cerealelor şi oleaginoaselor ucrainene. 

Guvernul de la București a transmis vineri seara, după consultările premierului român cu reprezentanţii transportatorilor şi fermierilor, că au fost analizate problemele semnalate de reprezentanţii celor două sectoare de activitate, că se caută soluții la cele 40 de revendicări și că se vor organiza grupuri de lucru.

Reprezentanții transportatorilor și femierilor au anunțat la finalul întâlnirii că protestul va continua și că decizia de a continua sau nu manifestațiile în stradă aparține fiecăruia dintre participanţi, transmite News.ro.

A fost stabilit un calendar de întâlniri între reprezentanții celor care protestează în stradă și și cei ai ministerelor și instituțiilor cu atribuții în rezolvarea cererilor protestatarilor. Astăzi au loc negocieri la ministerul Finanţelor după ce, sâmbătă, au discutat cu oficiali din Ministerul Agriculturii şi Ministerul Transporturilor.

De asemenea, primul grup de lucru se va reuni luni pe teme de agricultură, iar marți cel pe teme de transporturi. Miercuri va avea lor întâlnirea care privește problematica asigurărilor de răspundere civilă auto.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *