PSDE consideră majorarea salariilor membrilor comisiilor de vetting „bătaie de joc” față de cetățeni: Nesimțirea guvernării PAS pare să n-aibă limite

Partidul Social Democrat European critică dur decizia autorităților de a majora, până la peste 110 mi de lei lunar, salariile membrilor naționali ai comisiilor de vetting și pre-vetting, pe care o consideră „o bătaie de joc” față de cetățeni. Într-o declarație publică, formațiunea menționează că această atitudine „sfidătoare” a guvernării PAS trebuie sancționată, inclusiv prin organizarea unor proteste masive.

„Nesimțirea guvernării PAS pare să n-aibă limite. După ce au manipulat în mod grosolan cu privire la „creșterea fără precedent” a pensiilor, când, de fapt, a fost vorba doar despre niște indexări obișnuite, care nici măcar nu s-au făcut la valoarea reală a inflației, reprezentanții guvernării mai scuipă o dată în sufletul poporului, pe care l-au adus la limita subzistenței.

De această dată, aflăm cu surprindere că aceștia au majorat, cu tocmai 50 la sută, salariile și așa destul de grase ale membrilor naționali ai comisiilor de vetting și pre-vetting, instituții de tristă faimă care a pus justiția pe butuci. Ca urmare a acestor majorări, reprezentanții respectivei comisii vor ridica lunar 110 mii de lei, ceea ce înseamnă peste 5600 de euro. O sumă uriașă nu doar pentru Republica Moldova, dar chiar și pentru țări cu mult mai dezvoltate”, se spune în mesajul PSDE.

Autorii constată că, dacă raportăm aceste salarii la pensia unui om care a muncit mai bine de 40 de ani, vedem că un membru al acestor comisii va primi lunar cât 33 de pensionari la un loc.

„Până unde poate ajunge impertinența celor care ne conduc? Anul trecut, această parodie numită „evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor” ne-a costat aproape 6 milioane de lei și cam tot atâtea milioane sunt planificate pentru 2025. Și acestea sunt doar sumele alocate din bugetul nostru de stat, în afară de milioanele de euro luate de la partenerii externi. Cam scumpă aventură! Nemaivorbind de efectele dezastruoase pe care le produce!”, adaugă reprezentanții PSDE.

Potrivit formațiunii, societatea civilă, opoziția politică și fiecare cetățean ar trebui să le ceară socoteală guvernanților.

„Este cazul să punem piciorul în prag și să inversăm lucrurile: să le facem lor o evaluare, care-i cu adevărat necesară, ca să vedem mai exact banii pe care i-au primit și rezultatul muncii lor. Această bătaie de joc trebuie oprită prin toate mijloacele legale posibile, inclusiv prin proteste masive. Altfel vedem că nu-i chip”, se mai spune în declarație.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...