Putin a convocat de urgență Consiliul de Securitate, după asaltul ucrainean în regiunea rusă Kursk: O altă provocare a regimului de la Kiev

Preşedintele rus Vladimir Putin a convocat de urgenţă miercuri Consiliul de Securitate al Rusiei, după ce trupe ucrainene au pătruns pe teritoriul regiunii ruse Kursk.

Înainte de această reuniune, Putin a avut o întrevedere cu membrii guvernului. El a început întâlnirea cu o declarație în care a acuzat Ucraina a organizat „o altă provocare pe scară largă” la granița cu Rusia.

„Regimul de la Kiev a întreprins o altă provocare la scară largă și trage fără discernământ din diferite tipuri de arme, inclusiv rachete, în clădiri civile, clădiri rezidențiale și ambulanțe. Imediat după întâlnirea noastră, voi avea o întâlnire cu șefii agențiilor de drept”, a spus Putin.

Ministerul rus al Apărării a recunoscut miercuri că luptele pentru respingerea trupelor ucrainene, care au pătruns cu o zi în urmă în regiunea de frontieră Kursk continuă pentru a doua zi consecutiv.

Potrivit oficialilor ruși, cinci civili au fost uciși și cel puțin 28 au fost răniși în urma confruntărilor din zonă.

Bloggerii militari ruși susțin că trupele ucrainene s-ar fi fortificat în trei localităţi din Kursk, unde ar fi intrat aproximativ 400 de combatanţi. În plus, alţi 2.000 de militari ucraineni ar staţiona la frontieră. Unele canale Telegram ruseşti afirmă că trupele ucrainene au avansat 10 km în teritoriului rus, informație negată de ministerul rus al Apărării.

Guvernatorul interimar al regiunii ruse Kursk, Aleksei Smirnov, a declarat că a discutat despre incursiunea de la frontieră cu preşedintele Vladimir Putin, care l-a asigurat că va primi tot ajutorul necesar pentru a stabiliza situaţia.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...