Putin indică Emiratele Arabe Unite drept posibil loc pentru întâlnirea cu Trump

Președintele rus Vladimir Putin a sugerat că viitoarea întâlnire cu omologul său american, Donald Trump, ar putea avea loc în Emiratele Arabe Unite. Într-o declarație făcută joi, liderul de la Kremlin a menționat sprijinul oferit de președintele Emiratelor pentru organizarea unui astfel de eveniment.

„Avem mulți prieteni care sunt gata să ne ajute în organizarea unor asemenea reuniuni. Unul dintre acești prieteni este președintele Emiratelor Arabe Unite. Cred că vom lua o decizie, dar aceasta ar fi una dintre locațiile potrivite, cu adevărat potrivite”, a declarat Vladimir Putin.

În același timp, Putin a declarat că nu ia în calcul o întâlnire cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în viitorul apropiat.

„Am spus deja de mai multe ori că nu am nimic împotrivă, este posibil, dar pentru aceasta trebuie create anumite condiții, iar până acum acestea sunt încă departe”, a adăugat liderul rus.

Informația despre întâlnirea apropiată dintre președinții SUA și Rusiei a apărut după vizita emisarului special al lui Trump, Steve Witkoff, la Moscova. Casa Albă a precizat că inițiativa a venit din partea Kremlinului. Discuțiile ar putea avea loc chiar săptămâna viitoare, iar locul negocierilor nu a fost anunțat oficial, dar surse din presă au menționat că printre opțiuni se numără Qatar și Elveția.

Consilierul prezidențial rus, Iuri Ușakov, a confirmat că Trump și Putin se vor întâlni în curând, iar locația este deja stabilită și va fi anunțată ulterior.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...