Preşedintele rus Vladimir Putin a felicitat unităţile militare şi pe comandantul acestora pentru capturarea oraşului ucrainean Avdiivka, a anunţat sâmbătă seara Kremlinul. Pe site-ul administrației prezidențiale ruse se arată că ministrul apărării, Serghei Şoigu, i-a prezentat lui Putin un raport referitor la capturarea oraşului ucrainean.
„Şeful statului i-a felicitat pe soldaţii ruşi pentru acest succes, o victorie importantă. Pentru activitatea militară remarcabilă, îmi exprim recunoştinţa faţă de toate trupele aflate sub conducerea dvs. care au participat la luptele pentru Avdiivka”, precizează comunicatul Kremlinului.
Ministerul rus al Apărării pregătește liste personale cu luptători și piloți care au luat parte la operațiunea de eliberare a Avdiivka.
„Președintele remarcă în special piloții noștri și alți specialiști ai Forțelor Aerospațiale Ruse care au contribuit enorm la finalizarea cu succes a operațiunii de la Avdiivka”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Bilanțul pierderilor suferite de armata rusă în luptele crâncene la Avdiivka ar fi imens. Potrivit generalului Aleksandr Tarnavski, comandantul grupării operaţionale Tavria, care luptă în sud-estul Ucrainei, în doar 4 luni din faza activă a operațiunii de apărare a ucrainenilor, armata rusă ar fi pierdut 47.186 de soldați, sute de sisteme de artilerie și tancuri, precum și 5 avioane.
„Pe direcția Avdiivka, prin curajul, rezistența și eroismul lor, apărătorii ucraineni au provocat pierderi uriașe inamicului și au distrus o rezervă importantă a ocupanților ruși, pe care plănuiau să o folosească în alte zone ale frontului pentru acțiuni ofensive”, a scrisTarnavski într-o postare pe telegram.