Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile internaționale de presă.
„Suntem de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o pace durabilă și să elimine cauzele profunde ale acestei crize”, a declarat el.
Putin a adăugat că Ucraina ar fi trebuit să ceară insistent SUA o întâlnire, precum cea din Arabia Saudită, având în vedere situația din teren. Liderul de la Kremlin a mai spus că „ar fi bine” ca Ucraina să obțină o încetare a focului de 30 de zile, afirmând că „suntem în favoarea acesteia”, dar, subliniază el, există „nuanțe”.
„Dacă am înceta ostilitățile… ce ar însemna asta? Cine va da ordine de încetare a ostilităților și ce valoare vor avea aceste ordine?”, întreabă el.
Președintele rus se mai întreabă cine va decide unde are loc o „încălcare a posibilului acord de încetare a focului” de-a lungul a 2.000 km, referindu-se, cel mai probabil, la lungimea frontierei dintre Rusia și Ucraina.
„Toate aceste probleme trebuie studiate cu atenție de ambele părți. Ideea unei încetări a focului este bună și o susținem în mod absolut, dar există probleme pe care trebuie să le discutăm”, a spus el.
Putin spune că el crede că „trebuie să negociem cu colegii și partenerii noștri americani” și că ar putea avea o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump.
„Ideea însăși de a pune capăt acestui conflict prin mijloace pașnice, o susținem”, a declarat Putin.