VIDEO | Putin vrea totuși să-i pedepsească pe cei care au organizat rebeliunea armată. Prigojin: „Mesajul pare incomplet. Straniu!”

Vladimir Putin a confirmat că își dorește totuși ca organizatorii rebeliunii armate să fie pedepsiți. Asta chiar dacă, anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declara că urmărirea penală împotriva lui Prigojin a fost oprită. Despre acest lucru a vorbit și președintele Rusiei, Vladimir Putin, în cadrul adresării către națiune de aseară.

„Rebeliunea armată ar fi fost oricum înăbușită. Organizatorii, chiar dacă au pierdut contactul cu realitatea, n-aveau cum să nu înțeleagă acest lucru. Înțelegeau foarte bine, inclusiv că comit o crimă, menită să spargă unitatea din interior și să slăbească țara, care astăzi se află în fața unei amenințări externe colosale și unei presiuni din afară fără precedent. Organizatorii rebeliunii și-au trădat nu doar țara și poporul, dar și pe cei pe care i-au atras în această infracțiune. I-au mințit și i-au trimis la moarte și i-au pus să deschidă focul contra propriilor cetățeni”, a declarat Vladimir Putin.

După intervenția lui Vladimir Putin, șeful Wagner, Evgheni Prigojin, a publicat pe pagina sa de Telegram înregistrarea video a liderului de la Kremlin, însoțită de textul: „Adresarea lui Putin s-a încheiat. Se creează impresia că este incompletă. Straniu!”

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram