R. Moldova revine la Eurovision, după ce selecția precedentă a fost anulată din cauza unor „provocări economice și artistice”

Republica Moldova își propune să participe la ediția din 2026 a Concursului Eurovision, după o pauză de un an. Anunțul a fost făcut de Compania „Teleradio-Moldova”, care, iarna trecută, a anulat selecția națională pentru ediția din 2025 din cauza unor „provocări economice și artistice” și a scăderii calității prestației artiștilor.

Selecția pentru concursul din primăvara 2026 va avea loc în baza unui nou format și va fi coordonată, în premieră, de doi producători oficiali. Este vorba de Roman Burlaca și Sergheiu Orlov, care, potrivit organizatorilor, vor asigura profesionalism și transparență.

„Am reușit în acest an să schimbăm un pic lucrurile dintr-o emanație a opiniei publice, dar și consultări extinse cu mediul artistic, cu muzicieni, interpreți, producători. Republica Moldova în anul 2026 revine la Eurovision și își dorește să aibă participare cât se poate de demnă”, a declarat directorul adjunct al Companiei „Teleradio-Moldova”, Andrei Zapșa.

Înscrierile pentru concurs, organizat cu noi reguli, încep în 7 noiembrie și se vor desfășura timp de 30 de zile. Finala națională va fi jurizată de 20 de membri, dintre care 5 internaționali.

În ianuarie 2025, organizatorii selecției naționale au anunat că se retrag de la ediția Eurovision 2025 „în urma unei analize detaliate a situației, precum și a provocărilor economice, administrative și artistice”

Atunci, TRM a precizat că au fost evidențiate și o scădere a interesului publicului și a calității pieselor și prestațiilor artistice. De asemenea, compania a precizat că își propune să revizuiască criteriile și metodologia de selecție, pentru a încuraja o participare mai largă a artiștilor talentați și pentru a oferi o reprezentare culturală mai consistentă și competitivă pe scena internațională.

Ediția din 2026, care va avea loc la Viena, marchează 70 de ani de Eurovision și a 20-a participare a Moldovei. Câștigătorul va primi suport financiar de stat pentru pregătiri și consiliere din partea producătorilor.

Moldova a debutat la Eurovision în 2005, iar cel mai bun rezultat a fost locul 3, obținut de trupa „SunStroke Project” în 2017, cu piesa „Hey Mamma”.

La ultima participare, în 2024, Moldova nu a reușit să se califice în finala concursului. Atunci țara a fost reprezentată de interpreta Natalia Barbu cu piesa „In the Middle”.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...