Rada Supremă de la Kiev l-a numit pe Serghei Korețki în funcția de prim-ministru al Ucrainei

Parlamentul Ucrainei l-a desemnat joi pe Serghei Korețki în funcția de prim-ministru, după ce candidatura sa a fost susținută de 289 de deputați, informează Suspilne.

Korețki, care până acum a condus compania energetică de stat Naftogaz, a fost propus miercuri pentru această funcție de președintele Volodimir Zelenski.

În discursul susținut în fața deputaților, noul premier a prezentat principalele priorități ale viitorului Guvern, printre care, pregătirea țării pentru iarnă în contextul amenințării atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice, continuarea integrării Ucrainei în Uniunea Europeană, sprijinirea armatei de pe front și consolidarea economiei.

Totodată, Korețki a declarat că dezvoltarea complexului militar-industrial va reprezenta una dintre principalele direcții ale noului Cabinet.

„Vreau ca acest Cabinet de Miniștri să fie un guvern al apărării, un guvern al dezvoltării economice și un guvern al integrării europene”, a declarat noul premier.

Korețki a amintit și rezultatele obținute în fruntea companiilor de stat Ukrnafta și Naftogaz. El a afirmat că, după preluarea conducerii Ukrnafta în 2022, compania, care era anterior pe pierdere, a înregistrat profituri record și a adus statului zeci de miliarde de grivne sub formă de profit, taxe și dividende.

Referindu-se la mandatul său la Naftogaz, Korețki a spus că societatea a reușit să asigure alimentarea neîntreruptă cu gaze naturale a populației în cea mai dificilă iarnă a războiului, în pofida pierderilor semnificative de producție provocate de atacurile rusești.

Întrebat despre intenția de a-l înlocui pe ministrul Apărării, Mihailo Fedorov, cu actualul ministru de Interne, Igor Klimenko, Korețki a precizat că această decizie aparține președintelui Ucrainei. El l-a descris pe Klimenko drept „un ministru profesionist, clar și eficient”.

Numirea lui Korețki are loc după ce, pe 14 iulie, Rada Supremă a aprobat demisia premierului Iulia Sviridenko și a întregului Cabinet de Miniștri. Potrivit legislației ucrainene, miniștrii au rămas interimari până la învestirea noului guvern.

Înainte de a prelua conducerea Naftogaz, în mai 2025, Serghei Korețki a condus timp de peste doi ani compania Ukrnafta, iar anterior a fost director al rețelei de benzinării WOG.

Miercuri, președintele Volodimir Zelenski și-a motivat alegerea afirmând că pregătirea pentru sezonul rece reprezintă principala provocare a țării.

„Prioritățile sunt clare – pregătirea pentru iarnă. După toate consultările, Serghei Korețki este cu siguranță cel mai bine pregătit candidat pentru funcția de prim-ministru al Ucrainei”, a declarat Zelenski.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...