
Critică și acuză, dar votează. Deputatul PAS Radu Marian a susținut din nou mecanismul de licențiere a importurilor de cereale, care a fost prelungit până în 31 decembrie, deși, la începutul lunii septembrie, critica dur această măsură și insista ca aplicarea ei să fie limitată doar până la 31 octombrie. Atunci, parlamentarul avertiza că licențierea este o „măsură restrictivă”, care afectează zootehnia și alte ramuri ale economiei ce au nevoie de materie primă ieftină. Astăzi, însă, a susținut prin vot exact prelungirea mecanismului pe care îl considera problematic.
În septembrie, când Parlamentul a decis să reintroducă licențierea doar până la sfârșitul lunii octombrie, Radu Marian pleda pentru o perioadă cât mai scurtă de aplicare, invocând necesitatea unui echilibru între interesele producătorilor și exportatorilor de cereale și cele ale procesatorilor.
„În principiu, este o măsură restrictivă, care afectează zootehnia și multe companii care au nevoie de materie primă. În același timp, e o inițiativă care ajută exportatorii de cereale. Dar trebuie să fim atenți cu asemenea măsuri ce afectează alte ramuri și, în special, pentru cei ce procesează”, declara atunci deputatul PAS.
Mai mult, Marian susținea că licențierea nu trebuie să favorizeze exportul materiei prime în detrimentul companiilor care o folosesc pentru a produce bunuri cu valoare adăugată în Republica Moldova.
„Noi trebuie să avem grijă de toată economia, nu putem să avantajăm, în mod flagrant, materia primă care se exportă, în detrimentul zootehniei și alte ramuri care au nevoie de materie ieftină”, afirma parlamentarul în septembrie, justificând astfel limitarea mecanismului până la 31 octombrie.
Atunci, deputatul a mers și mai departe, acuzându-i pe autorii proiectului, parlamentarii din opoziție Serghei Ivanov și Sergiu Stefanco, că ar promova o inițiativă care le-ar avantaja propriile afaceri din domeniul cerealelor. Marian a invocat posibile conflicte de interese și a cerut transparență în privința intereselor economice ale deputaților care promovează asemenea proiecte.
„Nu este ilegală promovarea unui proiect de lege care avantajează propria companie a unui deputat, dar acest conflict de interese trebuie dezvăluit în mod transparent, astfel ca publicul să cunoască dacă deputații au un interes direct”, declara Marian, anunțând că fracțiunea PAS va discuta posibilitatea introducerii unor reguli privind declararea conflictelor de interese.
La scurt timp, Asociația „Forța Fermierilor” i-a cerut parlamentarului să prezinte scuze publice pentru afirmațiile sale.
În cele din urmă, parlamentarul prezenta termenul-limită de 31 octombrie drept un compromis între interesele producătorilor și exportatorilor de cereale și cele ale procesatorilor, inclusiv din zootehnie.
Astăzi, Parlamentul a votat însă prelungirea mecanismului până la 31 decembrie, iar Radu Marian s-a numărat printre cei 83 de deputați care au susținut proiectul.