
Forțele ruse au comis crime grave împotriva civililor ucraineni, inclusiv omoruri, expulzări și strămutări forțate, potrivit unui nou raport al Comisiei independente de anchetă a ONU privind Ucraina, prezentat luni în fața Comisiei a Treia a Adunării Generale a Națiunilor Unite, care se ocupă de problemele sociale, umanitare și culturale.
Raportul concluzionează că acțiunile armatei ruse echivalează cu două tipuri de crime împotriva umanității:
Potrivit anchetatorilor, dronele și rachetele rusești au lovit ținte civile pe o fâșie de peste 300 de kilometri de-a lungul malului drept al Niprului, în regiunile Dnepropetrovsk, Herson și Nikolaev. Țintele au inclus locuințe, puncte de distribuție a ajutoarelor umanitare, infrastructură energetică civilă, precum și echipaje medicale și pompieri, toate protejate de dreptul umanitar internațional.
Raportul menționează că mai multe atacuri au fost repetate asupra acelorași vehicule și clădiri, incendiindu-le deliberat și răspândind teroare printre civili. Aceste acțiuni au fost „sistematice și coordonate”, având scopul de a-i forța pe locuitori să-și părăsească locuințele.
În Odesa, un atac cu drone de proporții din 21 martie 2025 a rănit mai mulți copii și a distrus magazine, depozite și vehicule. În Lvov, dronele au provocat pagube grave clădirilor rezidențiale, iar la Kiev, un bloc cu nouă etaje a fost incendiat după o lovitură aeriană, potrivit imaginilor documentate de UNICEF și OCHA.
Investigatorii au documentat cazuri de detenție arbitrară, tortură, confiscare de documente și bunuri personale, fapte care au provocat „suferințe psihice severe și constituie tratamente inumane, crime de război și încălcări grave ale drepturilor omului”, se arată în raport.
„Suntem loviți în fiecare zi. Dronele zboară la orice oră – dimineața, seara, zi și noapte. E imposibil de trăit”, a declarant un martor citat de Comisie.
Concluziile se bazează pe circa 500 de înregistrări video publice, dintre care 247 au fost verificate tehnic pentru localizare, precum și pe 226 de interviuri cu cetățeni ucraineni.
Comisia a analizat și acuzațiile Rusiei privind atacurile cu drone ale armatei ucrainene asupra unor obiective civile din teritoriile ocupate, însă nu a putut formula concluzii din cauza lipsei accesului la teren, a riscurilor pentru martori și a necooperării autorităților ruse.
Raportul ONU cere tragerea la răspundere a celor responsabili și subliniază că impunitatea pentru crimele comise în Ucraina „nu poate deveni o normă”.