Inflația anuală în luna august 2023, comparativ cu luna august 2022, a constituit 9,7%, fiind în descreștere cu 1,1 puncte procentuale, față de nivelul înregistrat în luna iulie comparativ cu iulie 2022 (10,8%), arată datele Biroului Național de Statistică.
În același timp, prețurile medii de consum în luna august 2023, comparativ cu luna august 2022, au crescut cu 9,7%, inclusiv la produse alimentare cu 9,6%, mărfuri nealimentare cu 5,5% și servicii prestate populației cu 16,3%.
Iar prețurile medii de consum în luna august față de luna iulie 2023 au rămas practic la același nivel. Prețurile medii de consum în luna august față de luna iulie 2023 s-au majorat la: mărfurile nealimentare, cu circa 0,4%, serviciile prestate populației cu 0,2%.
De asemenea, în luna august 2023 față de iulie 2023 s-au ieftinit legumele cu 8,7%, fructele – cu 1,5%, zahărul – cu 1,1%, ulei vegetal – cu 1,0%. Totodată, în perioada de analiză au fost înregistrate creșteri de preț la ouăle de găină – cu 17,2%.
La mărfurile nealimentare în perioada raportată au crescut prețurile medii de consum la combustibili și carburanți – cu 3,4%. Concomitent, la serviciile prestate populației în luna august față de luna iulie 2023 s-au majorat prețurile la serviciile de alimentare cu apă potabilă și serviciile de canalizare – cu 4,0%, și serviciile transportului de pasageri – cu 3,7%.