Cel puțin 20.000 de palestinieni din Fâșia Gaza au fost uciși de când Israelul a început să bombardeze regiunea în urma atacurilor Hamas din 7 octombrie, inclusiv cel puţin 8.000 de copii şi 6.200 de femei.
În medie, aproximativ 300 de persoane au fost ucise în fiecare zi de la începutul conflictului, cu excepția celor șapte zile în care a fost în vigoare acordul de încetare a focului. Aceste date au fost furnizate de Ministerul Sănătății din Fâșia Gaza, care este controlat de Hamas.
În ciuda presiunii internaționale persistente, votul Consiliului de Securitate al ONU privind o rezoluție de încetare a focului în Gaza a fost din nou amânat la cererea Statelor Unite. Rezoluția, elaborată de Emiratele Arabe Unite, era programată inițial să fie votată luni. Dar a fost amânată în mod repetat pentru a evita un al treilea veto al SUA de la începutul conflictului.
Votul va avea loc în această după-amiază, conform declarației ambasadorului Ecuadorului la ONU, Jose Javier de la Gasca Lopez-Dominguez, actualul președinte al Consiliului de Securitate. Cu toate acestea, având în vedere istoricul din ultimele zile, nu este exclus să asistăm la o nouă amânare, notează Sky News.
Între timp, liderul Hamas Ismail Haniyeh, care se află în Qatar, s-a deplasat miercuri la Cairo pentru a discuta cu oficiali egipteni, printre altele, despre „un armistiţiu provizoriu de o săptămână în schimbul eliberării de către Hamas a 40 de prizonieri israelieni, femei, copii şi bărbaţi”, a declarat pentru AFP o sursă apropiată Hamas.
Aceste negocieri nu au dus la niciun rezultat, au declarat surse apropiate BBC şi Wall Street Journal, dar ele urmează să continue. De cealaltă parte, premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat că orice încetare a ostilităților va fi temporară până la eliminarea Hamas.
„Toți teroriștii Hamas, de la primul până la ultimul, sunt morți ”, a spus Netanyahu. „Au doar două opțiuni: să se predea sau să moară”.
Între timp, Medicii fără Frontiere și-a exprimat îngrijorarea cu privire la restricțiile continue ale Israelului privind trecerea ajutorului umanitar în Fâșia Gaza. Organizațiile pentru drepturile omului spun că acest lucru este contrar dreptului internațional. OMS a mai spus că un „amestec toxic de boli, foame și lipsă de igienă și salubritate” afectează suferința și disperarea oamenilor din Fâșia Gaza.