
Deputatul PAS Radu Marian a venit cu o reacție, după ce în spațiul public a apărut informația că asociația condusă de mama sa a obținut două contracte de 3,5 milioane de lei, finanțate din bani publici, pentru organizarea unor evenimente culturale în diasporă. Acesta a ținut să sublinieze că membrii familiei sale organizează concerte de mulți ani, cu mult înainte ca el să ajungă deputat.
„Mama mea, Elena Marian, și fratele meu, Adriano Marian, dețin împreună o asociație culturală prin care organizează concerte corale și orchestrale de aproape 20 de ani. Aceștia au devenit consacrați în domeniile lor cu mult înainte ca eu să ajung în această funcție politică”, a scris deputatul, într-o postare pe Telegram.
Potrivit lui, Asociația Muzical-Corală este probabil cea mai importantă asociație culturală privată, care a primit finanțări din bani publici în ultimele două decenii, indiferent cine a fost la putere.
„Eu nu pot să le cer să se oprească din activitate, din simplul motiv că eu sunt deputat. Succesul lor se datorează exclusiv muncii și talentului lor”, a adăugat Radu Marian.
Amintim că asociația condusă de Elena Marian a câștigat două contracte publice, finanțate de Guvern, în valoare totală de 3 511 000 de lei, bani destinați organizării turnelui „Moldova – Familia Noastră”, pentru moldovenii stabiliți în străinătate, și un spectacol dedicat Zilei Europei. Atribuirea contractelor s-a făcut prin procedură simplificată, cu un singur participant.