Reacția Ucrainei după atacul SUA asupra Venezuelei: „Regimul Maduro a încălcat grav drepturile omului și principiile democratice”

Ucraina și-a reafirmat poziția fermă împotriva regimurilor dictatoriale și în sprijinul dreptului popoarelor de a trăi în libertate, în contextul atacului Statelor Unite asupra Venezuelei și al capturării președintelui Nicolas Maduro.

Potrivit șefului diplomației de la Kiev, Andrei Sibiga, Ucraina a apărat în mod constant dreptul națiunilor de a trăi fără dictatură, opresiune și încălcări ale drepturilor omului, subliniind că regimul lui Nicolas Maduro a încălcat aceste principii „în toate privințele”.

Sibiga a amintit că numeroase state democratice și organizații internaționale pentru drepturile omului au documentat crimele pe scară largă ale regimului de la Caracas, inclusiv violența împotriva populației, tortura, represiunea, încălcarea libertăților fundamentale, fraudarea alegerilor și distrugerea statului de drept și a democrației.

„Ucraina nu a recunoscut legitimitatea lui Maduro în urma alegerilor fraudate și a violenței împotriva protestatarilor, alături de zeci de alte țări din diferite regiuni ale lumii”, a precizat oficialul ucrainean.

Totodată, Andrei Sibiga a subliniat că poporul venezuelean trebuie să aibă șansa unei vieți normale, în condiții de securitate, prosperitate și demnitate umană. Ucraina, a spus el, va continua să sprijine dreptul cetățenilor Venezuelei la libertate, respect și normalitate.

Kievul susține ca evoluțiile viitoare să aibă loc în conformitate cu principiile dreptului internațional, cu prioritate pentru democrație, drepturile omului și interesele cetățenilor venezueleni.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...