Reacția UE la ultimatumul dat de Trump pentru Rusia: „50 de zile înseamnă prea mult timp”

Uniunea Europeană a salutat inițiativa președintelui american Donald Trump de a relansa eforturile pentru aducerea Rusiei la masa negocierilor privind încheierea războiului din Ucraina, însă a exprimat rezerve cu privire la termenul de 50 de zile impus de Washington.

„Pe de o parte, este foarte pozitiv că președintele Trump adoptă o poziție fermă față de Rusia… Pe de altă parte, 50 de zile înseamnă prea mult timp, mai ales dacă vedem că civili nevinovați sunt uciși între timp”, a declarat Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas.

Comentariile sale vin în contextul anunțului făcut pe 14 iulie de liderul de la Casa Albă, care a avertizat că SUA vor impune „tarife vamale severe” de până la 100% asupra Rusiei, dacă nu va fi încheiat un acord de pace în termen de 50 de zile. Trump a numit aceste tarife „secundare”.

În același timp, șefa diplomației europene a cerut aliaților Ucrainei să își înăsprească poziția față de Moscova și să continue sprijinul militar pentru Kiev.

„Este clar că trebuie să exercităm o presiune mai mare, astfel încât Rusia să își dorească cu adevărat pacea. Este un semnal bun că americanii fac pași în această direcție și sper că vor continua să ofere ajutor militar, așa cum fac europenii”, a adăugat Kallas.

Cu o zi înainte, Trump a anunțat că SUA vor trimite sisteme antiaeriene Patriot suplimentare Ucrainei, precizând că costurile vor fi acoperite de NATO.

„Le vom trimite Patriot-uri, pentru că au nevoie disperată de ele. Putin vorbește frumos și apoi bombardează pe toată lumea seara. Nu-mi place asta”, a declarat Trump.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...