Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat, astăzi, în cadrul unui briefing de presă susținut după ședința executivului, că instituția din care făcea parte Vitalii Denisov se ocupa constant cu atacuri informaționale, minciună şi propagandă.
„Autoritățile au toleranță zero față de știrile false. Instituția de care făcea parte cetățeanul respectiv se ocupa constant cu atacuri informaționale, minciună, propagandă. Vom continua să protejăm interesele cetățenilor Republicii Moldova. Să nu permitem nimănui să ne dezbine, să ne slăbească țara prin intermediul conținuturilor malițioase”, anunță purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, acuză că expulyarea lui Denisov nu este o unica acțiune de acest fel, ci o altă verigă în lanțul atitudinii inadecvate a actualelor autorități moldovenești față de conceptul de democrație.
„Permiteți-mi să vă reamintesc ca să nu ne spună mai târziu că exagerăm. Canalele rusești sunt închise, politologii, observatorii, experții, care au legătură și cu mass-media sunt reținuți la nesfârșit sau li se interzice accesul de a intra pe teritoriul Moldovei. Aceasta este pur și simplu o curățare a propriului câmp informațional. În același context, trebuie să luăm în considerare povestea cu Sputnik, care se dezvoltă în fața ochilor noștri”, a declarat Zaharova.
Şefului „Sputnik Moldova”, Vitalii Denisov, în vârstă de 56 ani, a fost declarat persoană indezirabilă în Republica Moldova pentru o perioadă de zece ani. Conform procedurilor persoana a fost îndepărtată sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova.