Biroul Național de Statistică informează că, până în data de 9 mai, în cadrul Recensământului populației și locuințelor au fost evaluate 953 mii de locuințe, inclusiv cele neocupate, și 1 milion 394 mii de persoane. Potrivit instituției, numărul populației recenzate include atât persoanele cu reședință obișnuită, cât și cele fără reședință obișnuită.
Cea mai mare pondere a locuințelor recenzate, de peste 53 la sută, sunt în raioanele Anenii Noi, Orhei, Călărași, Ungheni, Fălești, Telenești, Glodeni, Râșcani și Soroca. Urmează raioanele Ștefan Vodă, Căușeni, Hâncești, Nisporeni, Sângerei, Rezina, Florești, și Edineț, unde au fosta evaluate aproximativ 48% din locuințe.
Pe poziția a treia, cu o rată de recenzare de peste 45 la sută, se află raioanele Taraclia, Autonomia Găgăuză, Cantemir, Leova, Șoldănești și Drochia. Pe ultimul loc, după numărul de chestionare completate, se află localitățile din Cahul, Cimișlia, ialoveni, Chișinău, Strășeni, Dondușeni, Ocnița și Briceni, unde ponderea este mai mică de 45%.
„Mulțumim tuturor respondenților care deja au participat la recensământ, oferind recenzorului răspunsuri complete și corecte la chestionarele de recensământ. Îndemnăm populația să fie în continuare receptivă și deschisă de a participa la recensământ!”, se menționează în comunicatul BNS.
Recensământul populației și locuințelor 2024 a început în data de 8 aprilie și va dura până în 7 iulie. Autoritățile estimează că primele rezultate, cele preliminare, vor fi publicate timp de șase luni după finalizarea procesului de recenzare.