Reconstrucția străzii Industriale din Chișinău, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură, intră în etapa licitației

Primăria Chișinău a lansat licitația internațională pentru reconstrucția și modernizarea străzii Industriale din sectorul Ciocana, un proiect pe care primarul Ion Ceban îl califică drept unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură realizate în municipiu.

Potrivit edilului, proiectul vizează extinderea și modernizarea unei porțiuni de aproximativ 4,2 kilometri a străzii Industriale. Procedura de achiziție este deschisă companiilor eligibile din orice țară și se va desfășura prin intermediul unei platforme electronice europene. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 24 iulie 2026, ora 12:00.

„Strada reconstruită va avea patru benzi de circulație, un drum colector cu lungimea de 800 m și o conexiune modernă cu strada Transnistria, prin intermediul unui pasaj pod peste calea ferată. Va fi, practic, ca un segment de drum de centură pentru Chişinău. Circulația rutieră va fi organizată prin două sensuri giratorii, intersecții semaforizate la străzile Uzinelor și Transnistria. Vor fi amenajate mai multe treceri pietonale iluminate, iar cele mai aglomerate vor fi dotate cu semaforizare”, a declarat Ion Ceban.

De asemenea, proiectul include o parcare pentru 47 de camioane, 10 stații pentru transportul public, piste pentru bicicliști pe ambele sensuri de deplasare, un sistem inteligent de iluminat stradal și reconstrucția sistemului de evacuare a apelor pluviale.

Ion Ceban susține că investiția va contribui semnificativ la fluidizarea traficului, îmbunătățirea mobilității urbane și dezvoltarea zonei industriale și economice a municipiului Chișinău. Potrivit acestuia, este vorba despre al doilea proiect de o asemenea anvergură din istoria Republicii Moldova.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...