Referendumul și alegerile prezidențiale vor avea loc în 20 octombrie! Autoritățile au decis și cum va suna întrebarea la plebiscit

Alegerile prezidențiale și referendumul constituțional privind integrarea europeană a R.Moldova ar urma să aibă loc pe 20 octombrie 2024. Deputații PAS s-au adresat la Curtea Constituțională cu propunerea privind inițierea plebiscitului, în document fiind indicată și data când ar urma să aibă loc acesta, transmite Deschide.md.

În cadrul referendumului, cetățenii ar urma să răspundă la întrebarea: „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

În cazul în care alegătorii vor susține inițiativa respectivă, partea introductivă a Constituției ar urma să fie completată cu două aliniate:

„RECONFIRMÂND identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova,

DECLARÂND integrarea în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova”.

Totodată, în Legea Supremă ar urma să apară un nou articol, potrivit cărui aderarea R. Moldova la tratatele constitutive ale UE se va stabili de Parlament prin lege organică, iar ca urmare a aderării la UE, prevederile tratatelor constitutive ale UE vor avea prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

În acest sens, Curtea Constituțională urmează să se expună pe acest proiect elaborat de deputații PAS. În cazul unei hotărâri pozitive, autoritățile vor iniția toate procedurile necesare în vederea organizării referendumului.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...