Doi frați locuiau unul lângă celălalt. Într-o zi, dintr-un motiv mărunt, s-au certat și nu și-au mai vorbit ani de zile…
Într-o dimineață, un tâmplar a bătut la poarta fratelui mai mare, căutând de lucru. „Am nevoie de un gard înalt între mine și fratele meu”, spuse acesta. „Nu vreau să-l mai văd vreodată.”
Tâmplarul se apucă de treabă, iar fratele plecă la câmp. Când se întoarse seara, rămase uimit: în loc de gard, tâmplarul a construit un pod peste pârâul care despărțea cele două gospodării.
Pe pod, îl aștepta fratele mai mic, cu lacrimi în ochi, crezând că fratele cel mare a pus la cale construirea podului.
— Te-am judecat greșit, frate, spuse el.
Iartă-mă!
Fratele mai mare îl îmbrățișă cu lacrimi în ochi.
Tâmplarul, între timp, și-a strâns uneltele și se pregătea să plece.
— Unde mergi, om bun? Mai am nevoie de tine! strigă fratele cel mare.
— Aș rămâne cu drag, îi răspunse tâmplarul zâmbind, dar mai am multe poduri de construit….
De luni, România o să aibă nevoie de tâmplari. Și de poduri…
Autor: Dan Negru, jurnalist, România