
Republica Moldova trebuie să înregistreze automat medicamentele certificate oficial în statele europene, așa încât cetățenii să beneficieze de un tratament mai eficient. Despre acest lucru anunță președintele formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, care susține că, astfel, bugetul de stat va câștiga suplimentar zeci de milioane de euro.
„Dacă atât de mult se vorbește despre armonizarea legislației cu țările europene, ar trebui să armonizăm și practica înregistrării medicamentelor. Astăzi în Republica Moldova sunt înregistrate până în 4000 de medicamente. În România sunt înregistrate 18 mii, în Ungaria – 25 de mii, în Germania – 42 de mii. Cu cât este mai mare numărul de medicamente înregistrat, cu atât mai calitativ este protocolul de tratament pe care îl scriu doctorii, iar pacienții au șanse mai mari să se vindece”, a declarat Usatîi în cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV.
Politicianul susține că acest lucru poate fi făcut printr-o simplă modificare a legislației privind înregistrarea medicamentelor în Republica Moldova.
„Cred că toți sunt de acord că laboratoarele din statele europene sunt bine dotate și profesioniste, în care putem avea încredere. Dacă astăzi am înregistra în țara noastră toate medicamentele certificate în România, care au și prospecte în română, rusă, poloneză, turcă etc., ar însemna că putem importa cu 14 mii de medicamente mai mult. Cetățenii noștri din nord cumpără produse farmaceutice la Iași, pentru că la noi nu există. Asta înseamnă că noi îi facem gospodari pe agenții economici din România. Iar din taxe pentru înregistrarea medicamentelor, la bugetul de stat ar veni 28 de milioane de euro în doar câteva săptămâni”, a mai adăugat Renato Usatîi.