Departamentul de Eficiență Guvernamentală (DOGE), condus de Elon Musk și creat de președintele american Donald Trump, a publicat o nouă listă de economii realizate prin anularea unor fonduri federale. Printre proiectele vizate se numără din nou programe destinate Republicii Moldova.
DOGE a blocat 32 milioane de dolari alocate organizației Internews pentru inițiative ce vizau, printre altele, „mass-media ca element al democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” și susținerea „sustenabilității instituțiilor media”, transmite agenția într-o postare pe X.
Această măsură vine la două săptămâni după ce DOGE a anulat 22 milioane de dolari dintr-un program de susținere a „procesului politic incluziv și participativ” în Republica Moldova.
Elon Musk a declarat că aceste decizii sunt parte a unui efort mai amplu de reducere a cheltuielilor guvernamentale și de eliminare a fondurilor alocate pentru ceea ce el a numit „activități politice îndoielnice” în afacerile externe.
„Mai mulți bani salvați din taxele contribuabililor. De ce au fost trimiși banii americanilor către WEF? Este doar un lux inutil în Elveția!”, a precizat Musk într-o postare pe X, în care a criticat și finanțarea de 52 milioane de dolari destinată Forumului Economic Mondial (WEF), care a fost inclusă pe noua listă a anulărilor.
Președintele Trump și Musk au subliniat că vor continua să reducă cheltuielile guvernului federal, iar alte anulări de finanțări sunt așteptate în săptămânile următoare.