Un tânăr de 33 de ani din Telenești a fost plasat în arest pentru 30 de zile, fiind învinuit de comiterea a două furturi dintr-un magazin de la Ciocana. Potrivit
Un tânăr de 33 de ani din Telenești a fost plasat în arest pentru 30 de zile, fiind învinuit de comiterea a două furturi dintr-un magazin de la Ciocana. Potrivit
UPDATE Încă patru persoane au fost reținute de oamenii legii pentru 72 de ore, după ce au fost implicate în incidentul de la biserica din Dereneu, raionul Călărași, anunță Poliția,
Mai mulți muncitori care efectuau lucrări de reparație la fundația unei case din satul Coșnița, raionul Dubăsari, au dat de oseminte umane, îngropate la o adâncime de 50–60 de cm
Zeci de locuitori ai Capitalei au ajuns duminică la Institutul de Medicină Urgentă din cauza poleiului de pe străzi și trotuare. Instituția anunță că aseară, până la ora 18.00, au
Un caz neverosimil s-a produs în Chișinău. O femeie de 73 de ani a rămas fără 550 de mii de lei, după ce un grup de escroci au făcut-o să
După ce a fost condamnat astăzi în lipsă la 12 ani de închisoare, Dmitri Constantinov a fost anunțat în căutare. Inspectoratul General al Poliției a precizat că a inițiat un
Doua refugiate din Ucraina sunt învinuite de vânzarea drogurilor pe teritoriul R. Moldova în cantități extrem de mari. În total, în urma unor razii ale ofițerilor Direcției investigații „Centru” și
Apropximativ 30 de focuri de armă au fost trase, de Ziua Poliției, în 18 decembrie, la Inspectoratul de Poliție Centru. Despre asta a anunțat deputatul „Democrația Acasă” Vasile Costiuc. „Pentru
Un adolescent de 16 ani a murit, după ce ar fi fost snopit în bătaie de un bărbat de 39 de ani. Tragedia a avut loc duminică seara, în jurul
Un bărbat de 40 de ani a murit, după ce a fost strivit de un autobuz de linie. Accidentul s-a produs sâmbătă, 13 decembrie, în jurul orei 16:10, pe strada
Federația Sindicatelor din Moldova „Sindlex” solicită majorarea cu 20% a salariilor funcționarilor publici din domeniul ordinii publice și al securității statului, pentru ca acestea să se apropie de salariul mediu
Caz șocant la Nisporeni. Un bărbat de 48 de ani a fost reținut de poliție, la scurt timp după ce ar fi săvârșit un dublu omor. Bărbatul este suspectat că
Mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova s-au înrolat în grupări paramilitare ilegale și au luptat atât în războiul din Ucraina, câr și în conflicte militare din alte țări. Oamenii legii
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) desfășoară percheziții în mai multe localități din R. Moldova în contextul
Un adolescent a murit subit în timpul unui antrenament la sala de forță. Tragedia a avut loc luni seara, în jurul orei 20:00, la o sală de fitness de pe
Deținutul din Penitenciarul nr. 9 – Pruncul, care a evadat în data de 10 octombrie, după ce nu s-a prezentat la locul de muncă, a fost depistat și reținut marți,
Un deținut de la Penitenciarul nr. 9, care își ispășea pedeapsa în sectorul de tip deschis și avea dreptul să muncească în afara instituției, fără pază sau escortă, nu a
Un bărbat de 46 de ani din Bălți a fost reținut de polițiști, fiind suspectat că ar fi comis un atac tâlhăresc asupra unei vânzătoare dintr-un magazin local. Incidentul a
Grupările criminale organizate au comis, în 2024, 889 de infracțiuni, ceea ce reprezintă o creștere de peste 342%. În total, anul trecut au fost înregistrate 24,6 mii de infracțiuni, cu
Poliția susține că deține informații despre faptul că participanților la la protestul anunțat astăzi în Chișinău de către liderul Socialiștilor, Igor Dodon, oamenilor li s-ar promite bani, „în contextul în
Inspectoratul General al Poliției anunță cǎ grupuri de persoane ar intenționa, începând cu miezul nopții și pe parcursul zilei de mâine, organizarea de dezordini și destabilizări în Chișinău, în cadrul
Poliția a fost sesizată despre transportarea organizată a alegătorilor din Federația Rusă spre Republica Belarus, „acțiune care contravine legislației naționale”, potrivit unui comunicat al IGP. „Amintim cǎ, transportarea organizată a
Tânăra de 20 de ani, dată dispărută în 25 septembrie, a fost găsită moartă într-o pădure din municipiul Cahul, anunță Inspectoratul General al Poliției. „Preliminar, în urma examinării efectuate de
Poliția solicită ajutorul cetățenilor pentru a găsi o tânără de 20 de ani, dispărută a Cahul. Fata a dispărut joi, 25 septembrie, la amiază. A plecat de la Colegiul din Cahul,
Reprezentanții lui Ilan Șor în R. Moldova ar fi implicat, prin intermediul persoanelor interpuse, minori și reprezentanți ai diferitor comunități etnice, fiindu-le promiși bani pentru „a crea dezbinare și a
Polițiștii aflați la datorie, în uniformă, nu mai sunt obligați să prezinte legitimația de serviciu atunci când interacționează cu cetățenii. Modificarea este prevăzută de noua lege intrată luni în vigoare,
Aproape 70 de participanți la protestul plătit, anunțat de Ilan Șor și organizat în zona Gării din Chișinău, au fost reținuți de poliție, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al
Protestul anunțat de Ilan Șor pentru 16 august în Piața Marii Adunări Naționale va fi mutat la Gara. Despre asta a anunțat politicianul condamnat penal Ilan Șor, într-un nou spot
„Primăria și primarul general al Chișinăului nu au treabă cu autorizarea evenimentelor politice, iar despre asta poliția cunoaște. Este ca și cum Primăria ar solicita poliției să danseze la Teatrul
Inspectoratul Național de Investigații i-a adresat primarului municipiului Chișinău, Ion Ceban, un demers prin care îi solicită să nu autorizeze protestul planificat de Ilan Șor în această sâmbătă. „Șor organizează și finanțează
În perioada ianuarie-iunie a acestui an, Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al Ministerului de Interne a examinat peste 230 de sesizări privind presupuse fapte de corupție, abuz de putere, neglijență
Inspectoratul General al Poliției anunță că a interogat alte cinci persoane care ar fi fost plătite după marșul organizat sâmbătă la Chișinău de către partidele de stânga. Pe numele celor
Poliția a destructurat o nouă rețea de traficanți de droguri din Bălți și Sângerei. Membrii grupării vindeau droguri pe internet, substanțele interzise fiind plasate în ascunzișuri, în raionul Sîngerei și
Un bărbat de 36 de ani a fost reținut miercuri seara în Capitală, după ce a ignorat în repetate rânduri somațiile polițiștilor de patrulare. Mașina condusă de acesta a fost
Un bărbat de 40 de ani riscă până la șapte ani de închisoare, fiind suspectat de comercializarea drogurilor în proporţii mari pe teritoriul orașului Căușeni. Polițiștii au descins cu patru
Poliția solicită suportul cetățenilor pentru depistarea unui bărbat de 64 de ani, dispărut în data de 13 iunie. Familia acestuia a alertat polițiștii la 17 iunie, comunicând că bărbatul a
O femeie din Soroca și-ar fi aruncat pruncul într-o fântână, după ce și-ar fi făcut o întrerupere de sarcină la domiciliu, scrie IPN, cu trimitere la ofițerul de presă al
Deținuta în vârstă de 23 de ani, Anastasia Șadrina, care a evadat din penitenciarul nr. 13 din Chișinău în data de 5 iunie, este implicată în schema de escrocherie „Ruda
Un angajat al instituției a fost reținut de poliție pentru că ar fi favorizat evadarea unei deținute în vârstă de 23 de ani. Informația a de către șeful adjunct al
O fetiță de doar un an a murit, după ce a fost mușcată de câinele familiei. Tragedia s-a produs joi, 5 iunie, în satul Ciuciuleni din raionul Hâncești. Potrivit poliției,
Poliția Națională va fi regionalizată. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost aprobat joi, 29 mai, de Parlament. Astfel, vor fi create trei direcții regionale – Nord,
Cei doi băieți, unul de zece și altul de 11 ani, dați dispăruți la Volintiri, Ștefan Vodă, au fost găsiți înecați, anunță poliția. După mai multe ore de căutări, aceștia
Trei bărbați cu vârstele cuprinse între 26 și 28 de ani au fost reținuți pentru comercializarea drogurilor, anunță IGP. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora au fost găsite droguri
Bărbatul, care acum o lună a împușcat mortal o femeie în propria casă din sectorul Ciocana al Capitalei, a fost prins de polițiști, procurorii cerând 30 de zile de arest
Un tânăr de 21 de ani, originar din raionul Leova, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind prins în flagrant delict în timp ce plasa droguri
Femeia lovită mortal de un automobil în această seară pe viaductul din sectorul Botanica al Capitalei s-ar fi aruncat intenționat în fața mașinilor. Aceasta este una dintre versiunile examinate de
Opt persoane cu vârste cuprinse între 23 și 58 de ani din mai multe localități din sudul R. Moldova sunt cercetate penal pentru deținerea ilegală a armelor și munițiilor, precum
Belgia nu va mai tolera solicitări abuzive de azil din partea migraților din Moldova. Este mesajul ministrei belgiene a azilului și migrației, Anneleen Van Bossuyt, care efectuează o vizită la
O tânără de 25 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovită chiar pe trecerea de pietoni de o mașină condusă de un bărbat, care, potrivit informațiilor
Încă un deținut condamnat pe viață, care în luna martie a fost eliberat din penitenciar în baza amendamentelor la Legea Amnistiei, a fost reținut de polițiștii de la „Fulger” și
Polițiștii din Cimișlia au prins un grup de persoane care desfășurau în afara orașului lupte ilegale între câini de rasă. În timpul intervenției la fața locului s-a stabilit prezența a
Peste o mie de locuri vacante sunt în prezent în sistemul de Poliție. Cele mai multe funcții vacante – aproape 700 – sunt cele de ofițeri, iar 460 sunt funcții
Amenzile aplicate acum oamenilor nu reprezintă justiție și nici lupta cu corupția electorală, dar sunt acțiuni politice ale guvernării. Declarația aparține liderului Partidului Social Democrat European (PSDE), Tudor Ulianvoschi. Potrivit
Doi polițiști ai Direcția Patrulare Sud a Inspectoratului Național de Patrulare i-au acordat primul ajutor medical unui șofer care suferise un atac de cord în timp ce conducea. Cazul s-a
În noapte de după Paște și în dimineața de luni, Serviciul 112 a înregistrat 1060 de apeluri. Solicitările au fost recepționate în intervalul 00.00 – 08.00 și a fost cu
O femeie din Chișinău acuză poliția din Ștefan Vodă că i-a aplicat pe nedrept, în lipsa unor dovezi, o amendă de 25 de mii de lei pentru că „și-ar fi
Cinci bărbați au ajuns pe mâna poliției, după ce au pus la cale o „afacere” cu stupefiante obținute într-un laborator clandestin din orașul Ialoveni. În cadrul unei operațiuni a ofițerilor
Unul dintre condamnații pe viață, care a fost eliberat din penitenciar în baza amendamentelor la Legea Amnistiei, votate de Parlament, a fost reținut de poliție. Este vorba despre condamnatul Dorin
Fetița de zece ani, dispărută într-o pădure din Strășeni, a fost găsită vie și nevătămată, la o distanțǎ de aproape 20 km de la locul dispariției. Copila se afla în
Accident tragic la intrarea în municipiul Bălți. Un tânăr de 20 de ani a murit la spital, după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un copac de pe
Cel puțin o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce un șoferul unui ATV care fugea de o mașină de poliție a intrat într-un copac. Accidentul a avut
Poliția Națională urmează să fie regionalizată, anunță Guvernul. Vor fi create trei direcții regionale – Nord, Centru și Sud, precum și două teritoriale – a municipiului Chișinău și a UTA
Patru persoane au fost găsite moarte într-o locuință din orașul Vadul lui Vodă din municipiul Chișinău. Salvatorii și polițiștii au fost alertați de rudele victimelor, după ce au sesizat că
Un tânăr a murit, după ce s-a izbit cu motocicleta într-un copac. Accidentul s-a produs miercuri dimineață la ieșirea din orașul Ialoveni, anunță Poliția. Este vorba despre un tânăr în
În primul trimestru al acestui an, Inspectoratul General al Poliției a înregistrat 371 de accidente rutiere, cu 30 la sută mai puține decât situația din anii 2016 și 2017, aceasta
Ofițerii de urmărire penală a INI și procurorii PCCOCS au descins într-un depozit și la locuințele a trei bărbați, care au amenajat cinci laboratoare pentru cultivarea marijuanei. Dacă drogurile ajungeau
Un bărbat de 48 ani din satul Lozova, raionul Strășeni, condamnat în ianuarie 2025 la 25 de ani de închisoare în lipsă, pentru că și-a violat fiicele minore, a fost localizat
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigați a Inspectoratului General al Poliției (IGP), în comun cu ofițerii din cadrul Procuraturii Anticorupție, au efectuat un șir de percheziții într-o suburbie din municipiul Chișinău,
Peste 130 de șoferi au încercat să scape de amenzi, de la începutul acestui an, încercând să mituiască polițiștii de patrulare. Cazuri recente au fost denunțate de oamenii legii în
Incident grav în satul Cobani, raionul Glodeni. Automobilul și curtea casei primarului localității, Liliana Burlacu, au fost incendiate noaptea trecută de persoane necunoscute. Poliția a ajuns de urgență la fața
Doi tineri de 19 și 21 de ani, originari din raioanele Rîșcani și Călărași, sunt cercetați penal, fiind suspectați de furtul unui automobil. În noaptea de 30 spre 31 ianuarie
Mașina ambasadorului agreat al Federației Ruse în R. Moldova, Oleg Ozerov, a fost trasă pe dreapta, în această dimineață, de un echipaj al INSP. Potrivit pulsmedia.md, este vorba despre un
O fetiță de 14 ani din Anenii Noi este căutată de poliție, după ce a dispărut de acasă încă de acum o lună, din data de 27 decembrie 2024. Copila
Doi polițiști au ajuns la spital, după ce mașina de poliție de patrulare în care se aflau a fost implicată într-un accident de circulație, produs în această noapte, la ora
O tânără de 23 de ani și un tânăr de 21 de ani au fost reținuți, fiind bănuiți pentru distribuirea drogurilor pe teritoriul municipiului Chișinău. Tinerii curieri primeau coordonatele unde
Un bărbat de 57 de ani a murit în urma unui grav accident de circulație, produs în această dimineață, în jurul orei 07:00, pe traseul M-5, între satele Corlăteni, raionul
Un șofer beat a fost fugărit de polițiști pe strada Socoleni din cartierul Poșta Veche al Capitalei. Inițial, acesta nu s-a oprit la somațiile inspectorilor rutieri, după ce au fost
Polițiștii Inspectoratelor Rîșcani și Ocnița au reținut trei persoane suspectate de profanarea mormintelor în nordul țării. Suspecții sunt o femeie de 31 de ani și doi bărbați cu vârstele de
Trei bărbați cu vârstele de 24, 59 și 61 de ani din Chișinău au fost reținuți, fiind suspectați de comiterea unui furt dintr-un oficiu din sectorul Buiucani al capitalei. Sesizarea
Un șofer beat, care conducea un camion plin cu lemne, a încercat să fugă de poliție. Acesta a fost urmărit de oamenii legii pe străzile sectorului Ciocana al Capitalei, iar
Doi tineri din Telenești au fost reținuți în municipiul Chișinău după ce în automobilul și apartamentul pe care îl închiriau au fost ridicate droguri în valoare de peste un milion
Trei bărbați bănuiți de șantajarea cu 400.000 de mii de dolari în bitcoini a unui om de afaceri din Dubăsari, pe care l-au răpit și transportat în Polonia, au fost
Doi bărbați, trecuți de 60 de ani, au fost găsiți împușcați într-o gospodărie din comuna Ciobanovca, raionul Anenii Noi. Unul dintre ei ar fi sunat noaptea asistentul social din localitate
Poliția Capitalei a pornit un proces penal pe cazul maltratării unei fetițe de doar un an și două luni de către mama acesteia. Cazul a apărut în atenția opiniei publice
Drona găsită astăzi în Capitală a fost ridicată de experții secției tehnico-explozivă a Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP. Preliminar, oamenii legii au constatat că drona este asemănătoare celor
Un bărbat de 35 de ani din raionul Florești a fost găsit fără suflare, duminică, 17 noiembrie, într-o pădure între satele Antonovca și Prajila. Poliția a fost alertată în jurul
Alerte cu bombă la trei secții în Marea Britanie și Germania. Procesul de votare a fost întrerupt la Liverpool și Northampton, Regatul Unit al Marii Britanii, după primirea unei alerte
Un bărbat a murit, iar a fost grav rănită, după ce o mașină i-a lovit în plin în timp ce traversau strada neregulamentar, într-un loc neiluminat. Accidentul s-a produs acum
Un polițist de 21 de ani a murit într-un accident de circulație, produs pe traseul Alexeevca- Pîrlița din raionul Ungheni, anunță Inspectoratul General al Poliției. Tânărul activa în calitate
Astăzi și mâine, între orele 09.00 și 18.00, Poliția va restricționa accesul populației și va suspenda temporar circulația rutieră pe unele străzi ale Capitalei, în special în centrul orașului. Măsurile
Reprezentantul oficial al candidatului la alegerile prezidențiale, Vasile Tarlev, ar fi fost reținut. Potrivit echipei acestuia de campanie, reținerea ar fi avut loc „fără motiv”. Despre asta a scris însuși
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații, cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”, au reținut alți doi complici în cazul exploatării sexuale
Un copil de 5 ani ar fi fost hărțuit sexual de către un bărbat de 69 de ani în orașul Codru, municipiul Chișinău. Cazul s-ar fi produs acum două zile,
Poliția anunță că a tras pe dreapta primul șofer în stare de ebrietate avansată care va fi sancționat conform noilor prevederi din Codul Penal. Șoferul riscă amendă până la 125
Polițiștii din Soroca s-au mobilizat pentru căutarea unui băiat de 13 ani. Apelul la 112 a fost făcut de un asistent social, care a raportat dispariția copilului. Acesta a plecat
Două persoane au murit, iar alte trei, inclusiv un minor de 15 ani, au ajuns de urgență la spital în urma unui grav accident rutier care a avut loc pe
Polițistul implicat în accidentul din octombrie 2023 de lângă aeroport, soldat cu moartea a două persoane care se deplasau cu o motocicletă, a fost trimis pe banca acuzaților. Acesta riscă
Mare agitație a creat un tânăr în preajma sediului central al Inspectoratului General al Poliției. După o lungă operațiune, un tânăr de 20 de ani, care anterior comisese cinci accidente
O tânără de 21 de ani a murit în această dimineață în urma unui accident de circulație, produs în apropierea localității Ruseni din raionul Edineț, anunță Inspectoratul General al Poliției.
Ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) , anunță despre o captură de pastile pentru slăbit,