
Doi polițiști au ajuns la spital, după ce mașina de poliție de patrulare în care se aflau a fost implicată într-un accident de circulație, produs în această noapte, la ora 23:28, la intersecția străzilor București cu Tighina din centrul Capitalei.
Din imaginile video filmate de pe camerele de supraveghere se vede cum mașina poliției, având girofarul pornit, a intrat în cealaltă mașină. Niciunul dintre cei doi șoferi nu s-ar fi asigurat când au intrat în intersecție. Totuși, nu este clar dacă mașina de poliție, pe lângă girofar, mai avea și semnalul sonor pornit, așa cum prevede legea.



Potrivit ofițerului de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, citat de PulsMedia, în accident au fost implicate două automobile de marca Lexus și Dacia, ultima fiind a poliției.
„În urma impactului vehiculele au fost deteriorate tehnic considerabil, iar conducătorul și pasagerul din autoturismul Dacia a fost transportați la spital pentru investigații medicale. Pe caz a fost inițiată o anchetă în cadrul căreia urmează a fi stabilite toate circumstanțele și care dintre șoferi s-ar face vinovat de comiterea accidentului, cu atragerea la răspundere conform legislației”, a declarat Stati, potrivit sursei citate.