Criză de polițiști în Republica Moldova. MAI este în căutarea a peste o mie de ofițeri și subofițeri 

Peste o mie de locuri vacante sunt în prezent în sistemul de Poliție. Cele mai multe funcții vacante – aproape 700 – sunt cele de ofițeri, iar 460 sunt funcții polițienești de subofițeri. Datele se regăsesc în raportul Inspectoratului General al Poliției pentru primul trimestru al anului curent, transmite IPN, care citează un raport al IGP. 

Cele mai multe funcții vacante sunt la inspectoratele de poliție din Hâncești (42), Anenii Noi (34), Sângerei (32), Criuleni (30). La Centrul tehnico-criminalistic și de expertize judiciare lipsesc peste 30 de angajați.

Pentru IGP este o provocare fluctuația cadrelor și lipsa personalului calificat. Pentru completarea funcțiilor vacante au fost realizate măsuri de informare, sensibilizare, familiarizare a studenților, absolvenților instituțiilor de învățământ gimnazial, liceal, profesional, cu privire la posibilitatea angajării în sistemul de poliției.

Conform statelor de personal, efectivul-limită al Poliției constituie 9 126 de funcții, dintre care 5 453 – funcții polițienești de ofițeri, 3 438 – de subofițeri și 235 sunt salariați civili. De altfel, în acest an urmează să fie angajați 20 de civili la MAI.

La sfârșitul lunii martie, efectivul constituia 7 958 de angajați, dintre care 7 741 de angajați atestați (4 763 de funcții polițienești de ofițeri și 2 978 de funcții polițienești de subofițeri) și 217 angajați civili. Tot în primul trimestru, au fost angajate în serviciu 218 persoane, dintre care 43 de femei și 175 de bărbați.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...