Primarul din Dereneu și avocatul preotului Mitropoliei Moldovei au fost reținuți! Sunt acuzați de ultragierea polițiștilor

UPDATE

Încă patru persoane au fost reținute de oamenii legii pentru 72 de ore, după ce au fost implicate în incidentul de la biserica din Dereneu, raionul Călărași, anunță Poliția, fără să ofere mai multe detalii. 

ȘTIREA INIȚIALĂ

Primarul localității Dereneu, Vasile Revencom, precum și avocatul preotului din partea „Mitropoliei Moldovei au fost reținuți marți seara de ofițerii INI, INSP și BPDS „Fulger”, dupa ce aceștia ar fi coordonat acțiuni de ultragiere a polițiștilor, anunță IGP. 

„În acțiunile coordonate de aceștia au fost ultragiați carabinierii, au fost sustrase stațiile de comunicare ale oamenilor legii și infiltrate femei pentru a rupe cordonul poliției. IGP califică acest fapt drept provocare, cu implicarea persoanelor sensibile (femei și copii) și sfidarea legii, fapt documentat de instituțiile de drept”, potrivit unui comunicat al Poliției.

Amintim că în această seară, aproximativ 150 de persoane, printre care preoți din cadrul Mitropoliei Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, însoțiți de enoriași, au rupt cordonul poliției și au pătruns forțat în biserica din Dereneu, raionul Călărași, contrar legii și fără a ține cont că în lăcașul sfânt este aflat în gestiunea Mitropoliei Basarabiei. 

„Un grup de preoți, reprezentanți ai Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, însoțiți de alți cetățeni organizați de primarul localității, în număr de aproximativ 150 de persoane, au rupt cordonul poliției și au pătruns forțat în biserica din Dereneu, raionul Călărași, contrar legii și fără a ține cont că în lăcașul sfânt erau prezenți copii care au fost presați emoțional de aceste acțiuni. Cazul a fost înregistrat, iar oamenii legii la moment documentează incidentul”, se arată într-un comunicat al Poliției. 

Avocatul Mitropoliei Basarabiei și al comunității religioase din Dereneu, a explicat că Mitropolia Moldovei nu deține în prezent niciun drept de folosință sau posesie asupra bisericii din Dereneu, fapt confirmat prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Dreptul de folosință aparține Mitropoliei Basarabiei și comunității religioase locale și este exercitat continuu din 2019, în baza unui contract înregistrat în Registrul Bunurilor Imobile. Termenul de folosință este de 50 de ani, iar orice alt drept pretins este inopozabil.

Constantin Turuta a adăugat că se încearcă transformarea unui conflict pur juridic într-un conflict bisericesc, ceea ce, din perspectiva sa, reprezintă o greșeală și o ilegalitate.


Amintim că în iunie 2025 Curtea Supremă de Justiție a respins recursul depus de Mitropolia Moldovei a Patriarhiei Ruse împotriva Agenției Servicii Publice prin care cerea dreptul de folosință asupra bisericii din satul Dereneu, raionul Călărași. Astfel, a fost consfințit, definitiv și irevocabil, apartenența Parohiei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din localitate la Mitropolia Basarabiei.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...