Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud spulberă mitul potrivit căruia Biserica Ortodoxă Română ar intenționa „să ocupe” cele aproximativ 800 de biserici cu statut de monument istoric din Republica Moldova,
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud spulberă mitul potrivit căruia Biserica Ortodoxă Română ar intenționa „să ocupe” cele aproximativ 800 de biserici cu statut de monument istoric din Republica Moldova,
Fostul ministru al Justiției, Alexandru Tănase, consideră că disputa legată de biserica din satul Dereneu demonstrează incapacitatea statului de a pune legea în aplicare, dar și atitudinea lașă și duplicitară
Săptămâna aceasta, conflictul de la Dereneu a revenit, cu o intensitate care ne obligă, din nou, să ne prefacem surprinși. Autoritățile oferă, aproape ritualic, aceeași explicație tehnică: precum că ar
În satul meu de baștină, Caracui, după ocupația sovietică, biserica a fost distrusă. S-a întâmplat în vara anului 1961, după ce, anterior, fusese închisă, iar preotul oprit de la slujire.
Mitropolia Chișinăului, subordonată Patriarhiei Ruse, prin episcopul de la Ungheni, recurge la calomnii, violențe și refuză orice dialog în cazul bisericii din Dereneu, preluată ilegal încă în 2018, și al
Mitropolia Basarabiei condamnă în modul cel mai categoric escaladarea extrem de gravă, violentă și flagrant ilegală a acțiunilor desfășurate în această seară în localitatea Dereneu, raionul Călărași, împotriva unui lăcaș
UPDATE Încă patru persoane au fost reținute de oamenii legii pentru 72 de ore, după ce au fost implicate în incidentul de la biserica din Dereneu, raionul Călărași, anunță Poliția,
Curtea Supremă de Justiție a respins recursul depus de Mitropolia Moldovei a Patriarhiei Ruse împotriva Agenției Servicii Publice prin care cerea dreptul de folosință asupra bisericii din satul Dereneu, raionul Călărași. Astfel, a