Republica Moldova s-a calificat în finala concursului Eurovision

Republica Moldova s-a calificat în finala concursului Eurovision Song Contest 2026. Satoshi a obținut un loc în ultimul act al competiției cu piesa „Viva, Moldova!”, după ce a deschis prima semifinală de la Viena din 12 mai. 

„Suntem foarte fericiți deoarece căldura de la public și toate reacțiile sunt atât de intense și mult peste așteptările noastre, încât asta nu are decât să ne facă bucuroși. O să continuăm să reprezentăm țara demn și în finală, nu o să ne dăm bătuți, o să luptăm până la capăt. Avem nevoie de suportul vostru de peste tot, ne mobilizăm și mutăm munții împreună. Moldova is on duty, Viva Moldova!”, a declarat Satoshi pentru Moldova 1.

Printre țările care s-au calificat în marea finală de sâmbătă, 16 mai, se mai numără Grecia, Finlanda, Belgia, Suedia, Israel, Serbia, Croația, Lituania și Polonia.

Cea de-a doua semifinală va avea loc în 14 mai, iar pe scenă vor urca reprezentanții din Bulgaria, Azerbaidjan, România, Luxemburg, Cehia, Franța, Armenia, Elveția, Cipru, Austria, Letonia, Danemarca, Australia, Ucraina, Marea Britanie, Albania, Malta și Norvegia.

Finala concursului va avea loc în 16 mai.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...