Donald Tusk

Rezultate oficiale la alegerile din Polonia: Opoziția câștigă majoritatea locurilor în parlament

După opt ani de guvernare, partidul Lege și Justiție (PiS), în frunte cu veteranul politicii conservatoare poloneze, Jaroslaw Kaczynski, deși a câștigat alegerile, își pierde majoritatea în parlamentul polonez.

Trei partide de opoziție care au promis să restabilească standardele democratice în Polonia au obținut peste 54% din voturi la alegerile parlamentare în weekend, oferindu-le șanse mari de a prelua puterea, conform rezultatelor finale anunțate de Comisia Electorală a Poloniei.

Partidul conservator Lege și Justiție, care a condus țara timp de opt ani, a câștigat puțin peste 35% din voturi și a ocupat primul loc, dar în același timp și-a pierdut majoritatea în parlament.

Chiar dacă rezultatele oficiale confirmă acest scor, Coaliția Civică a lui Donald Tusk (30,7%) și aliații săi, A Treia Cale (14,4%) și Noua Stângă (8,61%), ar putea fi nevoiți să aștepte săptămâni sau chiar luni înainte de a avea ocazia să formeze un guvern, spun experții citați de Reuters.

Președintele Andrzej Duda, un aliat al PiS, a declarat că ar oferi prima șansă partidului câștigător, sugerând că premierul Mateusz Morawiecki sau un alt lider de partid ar avea această oportunitate.

Participarea la urne a fost de 72,9 la sută – o valoare-record în istoria Poloniei, de la schimbarea democratică din urmă cu 34 de ani.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...