
România se află în etapa finală a demersurilor pentru preluarea Portului Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova, prin Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM Constanța), potrivit informațiilor publicate de Profit.ro.
APM Constanța, companie controlată de statul român prin Ministerul Transporturilor, a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 de milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, operatorul portului de la Giurgiulești. Vânzătorul este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), actualul acționar unic.
Pe lângă prețul de achiziție, APM s-a angajat să realizeze investiții suplimentare de cel puțin 28 de milioane de dolari în dezvoltarea portului, un nod strategic la Dunăre, cu acces la Marea Neagră.
Acordul de vânzare-cumpărare, inclusiv prețul tranzacției, urmează să fie supus aprobării Adunării Generale a Acționarilor APM Constanța. Între timp, Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului de la Chișinău a aprobat deja investiția, din perspectiva securității naționale.
Procesul de achiziție este contestat de Fondul Proprietatea, acționar minoritar al APM Constanța (20%), care a solicitat în instanță anularea hotărârii AGA prin care a fost aprobată oferta angajantă. Cererea de suspendare a fost însă respinsă în primă instanță.
Fondul Proprietatea susține că prețul ar fi supraevaluat, fiind bazat pe scenarii optimiste privind creșterea volumelor de marfă și pe marje ridicate de profit, influențate de conjunctura geopolitică din anii anteriori. De asemenea, FP a invocat riscuri juridice, fiscale și de mediu, precum și incertitudini legate de regimul de zonă liberă al portului după 2030.
La rândul său, APM Constanța afirmă că toate riscurile au fost luate în calcul și incluse în mecanismele contractuale, prin condiții precedente, ajustări de preț și sume reținute (holdback), care vor fi plătite doar după îndeplinirea anumitor criterii.