România își va dubla producția de gaz și va putea asigura securitatea energetică în regiune, susține ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja

România este, în prezent, cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană şi îşi va dubla capacitatea de producţie în doi ani, prin proiectul Neptun Deep, iar astfel că va contribui esenţial la întărirea securităţii energetice a regiunii. Declarația aparține ministrului Energiei de la București, Sebastian Burduja, care a accentuat că, în acest mod, arma energetică nu va mai putea fi folosită ca element de șantaj, făcând aluzie la Rusia.

Oficialul român a făcut aceste declarații după o întrevedere cu ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, aflat în vizită la București.

„Nu vom mai lăsa vreodată securitatea energetică a Europei în mâinile celor care au folosit şi folosesc energia ca armă de şantaj. Regiunea noastră trebuie să diversifice sursele de aprovizionare şi să conteze cât mai mult pe ea însăşi. România, în prezent cel mai mare producător de gaze al Uniunii Europene, îşi va dubla capacitatea de producţie în doi ani prin proiectul Neptun Deep. Aşadar, vom contribui esenţial la întărirea securităţii energetice a regiunii”, a spus ministrul român al Energiei, citat de Digi24.

Discuţiile bilaterale s-au concentrat asupra volatilităţii pieţelor regionale de energie, întărirea securităţii energetice regionale şi diversificarea aprovizionării cu gaze naturale.

Într-un comunicat de presă, Ministerul Energiei menționează că proiectele Neptun Deep şi Acordul între guvernele Azerbaidjanului, Georgiei, României şi Ungariei privind Parteneriatul Strategic în Domeniul Dezvoltării şi Transportului Energiei Verzi (AGRU – Coridorul Verde) au fost printre temele întrevederii.

„Am insistat asupra nevoii de solidaritate între europeni şi, mai ales, asupra necesităţii de a diversifica sursele de aprovizionare cu energie. În acest sens, România, astăzi primul producător de gaze al UE, lucrează la demararea proiectului Neptun Deep în 2027, care va dubla capacitatea noastră de producţie a gazelor naturale făcându-ne capabili de a asigura o parte din necesarul regiunii. În această privinţă, Gazoductul BRUA şi segmentul Tuzla-Podişor (în lucru) vor fi cruciale în transportul gazelor. România nu are o problemă să înlocuiască dependenţa faţă de gazul rusesc cu dependenţă faţă de gazul românesc, în condiţii comerciale, deci la un preţ bun, şi pentru acele cantităţi care depăşesc necesarul pentru consum intern”, a precizat Burduja.

În ceea ce priveşte energia electrică, România realizează Interconectorul de Înaltă Tensiune în Curent Continuu (HVDC) 5000 MW, care va facilita transportul energiei către Vest, cu pierderi minime. Alături de Ungaria, Georgia şi Azerbaidjan, va fi extins acest interconector prin Marea Neagră, realizând conexiunea cu Georgia şi Azerbaidjan. Transelectrica şi companiile omoloage din celelalte ţări sunt în curs de a încheia toate procedurile pentru operaţionalizarea companiei de proiect, cu sediul în Bucureşti, precizează sursa citată.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...