Românii care trăiesc în Spania „vor putea obţine dubla cetăţenie până la sfârşitul acestui an”

Cei peste 1.000.000 de români care trăiesc în Spania vor putea obţine dubla cetăţenie până la sfârşitul acestui an, a anunţat premierul Marcel Ciolacu, după discuţiile pe care le-a avut sâmbătă, la Palatul Victoria, cu omologul său de la Madrid, Pedro Sánchez.

Calendarul implementării acordului privind dubla cetăţenie pentru românii rezidenţi în Spania a fost tema principală de discuţii. Prim-ministrul român a dat asigurări că până la finalul anului măsura va intra în vigoare. Astfel, România ar deveni al 3-lea stat european, după Franţa şi Portugalia, care încheie un acord cu Spania pentru dubla cetăţenie a persoanelor rezidente.

„Acordul este în acest moment la ministrul justiţiei din Spania. Până la sfârşitul anului nu vom mai avea vize pentru Statele Unite, vom avea dublă cetăţenie în Spania şi, din punctul meu de vedere, mai mult ca sigur vom intra terestru în Schengen”, a declarat Ciolacu.

În cadrul întâlnirii, şefului executivului de la Bucureşti a transmis intenţia părţii române de a găzdui o şedinţă comună a celor două guverne, inclusiv pentru consolidarea relaţiilor bilaterale în domeniul educaţiei, privind acordul de înfiinţare şi funcţionare a secţiilor bilingve româno-spaniole şi organizarea examenului de bacalaureat bilingv în unităţile liceale din România, dar şi în domeniul afacerilor interne, cu accent pe combaterea traficului de persoane şi în domeniul apărării.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *